News Flash:

Politica in haine de gala

10 Iunie 2009
760 Vizualizari | 0 Comentarii
Politica in haine de gala
Ma folosesc de un titlu dat acum cativa ani unei carti de catre profesorul de teorie politica Adrian Miroiu - "Filosofia fara haine de gala" pentru a reda, fie si pe scurt, un eveniment academic organizat, la finalul saptamanii trecute, de catre Facultatea de Stiinte Politice si Administrative a Universitatii "Petre Andrei" din Iasi, in contextul unei colaborari ce dureaza de ani buni cu Asociatia Romana de Studii Politice Aplicate din Bucuresti. Este vorba despre un simpozion la care problemele politice au imbracat haine de gala, facand pentru cateva ore diferenta intre harmalaia balcanica a campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, in care s-au amestecat, spre a-si pune reciproc crosa la patina, PSD, PD-L, PNL, UDMR, Vadim, Becali si cu EBA (fiind evident din start ca ceilalti competitori n-aveau cum sa conteze), si maniera civilizata de a vorbi despre politica in mod argumentat. Si catusi de putin "teoretic" ori "normativ", as spune. Si asta pentru ca numai in spatiul public romanesc este vanturata aceasta marota potrivit careia "adevarata" politica, aia "pragmatica", n-are nici o legatura cu ceea ce discuta politologii ori, mai general, teoreticienii politici ori sociali. Si numai in spatiul romanesc acest lucru, intr-adevar, se intampla, pentru ca el a fost "confiscat" de baieti de trupa partidista deghizati in jurnalisti, de intelectuali de partid, de oengisti cu carnet ascuns in buzunarul de la piept si de analisti cu simbrie ideologica. Exista, insa, si locuri civilizate pe lumea asta in care nu apare nici o contradictie de tip fundamentalist intre ceea ce se spune in analizele de teorie politica (mai ales in cele care tin de teoria politica empirica) si ceea ce se petrece in politica practica. "Transbordarea" intr-un astfel de loc am avut ocazia sa o resimt sambata trecuta, ca urmare a discutiilor desfasurate in cadrul Simpozionului "Teorie si actiune politica in spatiul romanesc". Am aflat, astfel, infinit mai multe lucruri despre criza audiind comunicarea profesorului Adrian-Paul Iliescu, de la Universitatea Bucuresti, una relativa la relatia dintre responsabilitatea sociala corporativa si responsabilitatea politica, decat ar fi putut sa-mi spuna orice Pogea de pe lumea asta. La fel, am luat contact cu un tablou echilibrat al partitocratiei din Romania postcomunista, asta devenita intre timp "europeana", gratie conferintei sustinute de profesorul de politici comparate Alexandru Radu, in acelasi timp redactor-sef adjunct la "Sfera Politicii". Nu mai putin, mi s-a reconfirmat, din prezentarea profesorului Virgil Stoica, seful Catedrei de Stiinte Politice de la Universitatea "Al. I. Cuza", cat de departe suntem de ideal-tipul guvernarii electronice de tip european, indiferent despre ce oras mare sau mijlociu din Romania am vorbi. Ce vreau sa spun este ca, si atunci cand poarta haine de gala, politica se poate discuta in termeni care sunt fix la fel de reali ca cei din practica. Si ca dezbaterile de tip academic despre politica nu vor putea detrona marele fals al "politicii pragmatice", intretinut de semidocti de pe scena publica si de pe cea politica, decat atunci cand s-ar putea sa fie prea tarziu. In rest, sa ne bucuram, avem la Bruxelles, de duminica, ceea ce meritam.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1615 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018843 (s)

loading...