News Flash:

Presedintele Saakasvili, blocat in casa

8 Aprilie 2009
646 Vizualizari | 0 Comentarii
Presedintele georgian, Mihail Saakasvili, a carui popularitate este in declin de la razboiul costisitor cu Rusia si din cauza esecurilor democratice ale Guvernului sau, nu isi poate parasi locuinta, din cauza protestelor de strada, afirma un cotidian rus, citat de RIA Novosti, in pagina electronica. Potrivit cotidianului rus Izvestia, Saakasvili a trebuit sa isi anuleze, duminica, planurile de a participa la o ceremonie de inaugurare a unui parc de distractii si nu a mai fost vazut in public de atunci. Presedintele planuieste sa ramana baricadat intr-una din resedintele sale pana cand protestele antiguvernamentale de la Tbilisi, prevazute sa inceapa maine, se vor incheia. Grupuri de tineri din opozitie au pichetat cladirea administratiei prezidentiale, Ministerul Afacerilor Interne si cartierul general al serviciilor de spionaj, dar si restaurante frecventate de presedinte. Grupurile de protestatari din opozitie au anuntat ca mitingurile vor dura o saptamana. In opinia analistilor, este imposibil ca acestia sa isi atinga scopul de a-l forta pe Saakasvili sa plece de la putere, din cauza lipsei unei alternative, iar temerile privind scaparea de sub control a protestelor se intensifica. Saakasvili, care a preluat puterea cu cinci ani in urma, printr-o serie de proteste populare cunoscute sub numele de "Revolutia Trandafirilor", si-a indepartat numerosi aliati occidentali in 2007, cand proteste antiguvernamentale au fost violent reprimate de politie cu gloante de cauciuc si tunuri cu apa.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1306 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020452 (s)

loading...