News Flash:

S-a deschis salonul International de Carte Romaneasca

2 Noiembrie 2001
1040 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri a avut loc deschiderea festiva a Salonului International de Carte Romaneasca, editia a X-a, in sala "Henry Coanda" din cadrul Palatului Culturii. Festivitatea s-a deschis printr-un cuvant de salut din partea Presedintiei Romaniei, prin care presedintele Ion Iliescu si-a facut simtita prezenta. In mesajul presedintelui s-a subliniat ca acest salon de carte "isi are un loc distinct in peisajul cultural romanesc, avand in vedere aria sa de cuprindere nationala si prezenta numeroasa a creatorilor din comunitatile romanesti de peste granita". Dupa transmiterea mesajului presedintelui au luat cuvantul personalitati ale culturii romanesti din interiorul si din exteriorul granitelor tarii cum ar fi: pr. prof. Nicolae Dascalu, Dan Erceanu, director al Bibliotecii Nationale a Romaniei, Alexe Rau, director al Bibliotecii Nationale din Republica Moldova, Al. Calinescu, director al BCU Iasi, Mihai Cimpoi, presedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Nicu Ciobanu, director al Casei de Presa si Editura "Libertatea", Novi Sad, Grigore Ilisei, secretar al Asociatiei Scriitorilor din Iasi si Mihaela Parus, director al Bibliotecii Judetene "Gh. Asachi" Iasi. Emotionant a fost discursul scriitorului Vasile Tariteanu din Cernauti, care a spus ca "trecand prin fata librariilor din Iasi, m-am gandit cu sufletul amarat la noi. Nu mai avem de un an nici o librarie in limba romana. Obiectul Limba romana a disparut din programele de invatamant fiind comasat cu obiectul Literatura universala si purtand denumirea simpla de Literatura. Rog bibliotecile din Iasi, Cluj si Timisoara sa trimita carti bibliotecilor din Cernauti, in masura posibilitatilor".
De asemenea, au mai luat cuvantul notabilitati ale orasului: prefectul Corneliu Rusu Banu si presedintele CJ, Lucian Flaiser. Astazi, incepand cu ora 9, vor avea loc peste 30 de lansari de carte la Galeriile de arta si Sala de lectura a Bibliotecii Judetene, ale editurilor din Chisinau si Iasi, iar intre orele 15-16, la sala de arta si colectii speciale va fi organizat un moment special intitulat "George Pascu - in memoriam".
Felicia CEAUSU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1550 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018610 (s)

loading...