News Flash:

Spectacol memorabil

8 Martie 1999
945 Vizualizari | 0 Comentarii
•Carlo Goldoni a fost un caz rar de creator fericit. Longeviv, laborios, natural, inspirat, productiv, eficient. A trait mai mult decit Gxethe, a lasat titluri de piese ce intrec repertoriul lui Jean Baptiste Poquelin. A trait in Italia apoi s-a expatriat la Paris. Citindu-i "Memoriile" ai imaginea unui destin de exceptie. Pe scena Nationalului iesean, de-a lungul timpului, a fost savurat mai mult ocazional, prin intermediul unor trupe venite-n turneu. Cu doua Mirandoline memorabile. Cam atita. Deci o premiera pe-un text de Goldoni pentru un public ca cel iesean, recunoscut ca receptiv, n-avea cum ramine fara ecou.

Afluenta spectatorilor a confirmat optiunea repertoriala. Sala plina ochi. Rumoarea dinaintea ridicarii cortinei emana curiozitatea. Incepe spectacolul. "Gilcevile din Chioggia". Privitoru-i capacitat. Spectacolul curge. Are fluenta. Regizoru-i inventiv, are truvaiuri cu cirlig, mostra-s aplauzele spontane, actorii scapara, fiecare individualizeaza pregnant, ritmu-i alert, scenografia spatializata savant, concurgerea intregului atit de inlantuita tensional incit totalitatea actiunii cere derulament fara pauza. Doua ore de teatru deplin. In care fiecare intrepret da "son mieux". Une soiree gagnee - Bravo! Bravissimo!

E un memorabil spectacol Goldoni. Cum Iasii n-au mai avut. Istoriceste vorbind, o inspirata initiativa manageriala tinind de directie. Teatrul goldonian exige interpreti straluciti. Trupa ieseana a aratat ca ii are. Dar particularitatea acestei piese e aceea ca-n Isidori, ghemuit ca-ntr-un simbure, se afla insusi Goldoni. Un Goldoni lumesc. Un Goldoni comediograf. Un analist, un rezoneur, un privitor ca la teatru. Departe de-a fi consecvent. Un sforar. Un indecis. Un sovaitor. Un scindat. Un indolent. Un serpuitor. Un generos. Un filantrop. Un craidon. O imagine a sa despre sine de pe vremea cind functiona drept coadjutor, ca stagiar si participant al freneticei vieti ce-o intilnise la Chioggia.

D'al capo al fine, interpretul rolului pivot al montarii lui Alexandru Dabija, conceputa ca o succesiune de arabescuri meremetisite savant, se dovedeste un executant impecabil al liniilor personajului, zigzagulat, derutant, serpuitor, ambiguu, fluid, oximoronic, cu efecte asupra salii notabile, mim cu sagace schimbari de registru, nuantind fiecare detaliu in chip gestual inspirat, facind din intreg un real actoricesc memorabil.

Sergiu Tudose
compune un Isidori de zile mari. Isidoro mamut. Un Isidoro nedublabil. Fara fisura. Inubliabil. Pertinent. Un Isidoro referential. La Iasi, la Venetia, Craiova, Milano, urbi et orbi. Te afli cu el in plina commedia dell'arte. Te afli cu el in Italia. Te afli cu el in atemporal. Te afli pe o culme de virtuozitate. Un Isidori exponential. Un Sergiu Tudose la apogeu de cariera. Un Sergiu Tudose de mare rafinament. Un Sergiu Tudose azimutal scenic. Un Sergiu Tudose cit Millo de nuantat in interpretare.

Flutura din mina ca un cunoscator al dedesubturilor existentei fenomenale. Il simti ca stie ce s-ascunde in sufletele celorlalti, cunoaste ce zace in sufletul unei purtatoare de fusta, are el ac de cojoc pentru navirliile fetiscanelor, fetelor, femeiustilor, matroanelor, babatiilor. E abil. E arlechinadic. E pantalonesc. De-i nevoie e si duplicitar. Joaca pe doua registre. E mereu pe contrapartida cu ceilalti, cu viata, cu solutiile, chiar cu el insusi, e clar ca nu-i un nemachiavelic: scopul scuza mijloacele. Instiga surizator. E magnanim cu duplicitate. E mieros cu sagalnicie. E convingator cind interesul i-o cere. E sinuos, e inzorzonat, e imprevizibil. Iar daca nu-i toate acestea, da iluzia c-ar fi. Magia rampei in asta consista.

Prin Isidoro ciasmangalit cu brianta de un Sergiu Tudose cu o prestigioasa prestatie, Carlo Goldoni intra in repertoriul iesean sub auspicii din cele mai bune. Habent sua fata spectacula. Auguri.

alexandru dabija sergiu tudose
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1811 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022211 (s)