News Flash:

Termo Service SA semneaza contracte de administrare si cu mortii

2 Iunie 2004
1254 Vizualizari | 0 Comentarii
•Locatarii asociatiilor de proprietari administrate de SC Termo Service SA se plang ca unitatea ii obliga sa plateasca sume de bani fara sa ofere vreo explicatie •Un locatar a fost obligat sa plateasca in plus 81 de metri cubi de apa calda
Reprezentantii mai multor asociatii de proprietari din Iasi s-au aratat nemultumiti de faptul ca in ultima perioada SC Termo Service SA si-a facut un obicei din a incarca in mod nejustificat listele de plata a intretinerii. Astfel, una dintre victimele Termo Service SA este Ioan Ursachi, seful scarii A, a blocului nr. 791, de pe strada Emil Alexandrescu. Fara a cauta rezolvarea divergentelor dintre cele doua parti pe cale amiabila, asa cum este prevazut clar in contractul de administrare pe care l-a incheiat, in februarie 2002, Termo Service SA l-a actionat in justitie pe Ursachi, pentru neplata unei datorii de 15 milioane lei, care reprezinta cheltuielile comune de intretinere aferente perioadei noiembrie 1999 - februarie 2002 si penalitati. Asta in conditiile in care contractul de administrare prevede ca, in cazul unor eventuale neintelegeri dintre cele doua parti, se va incerca rezolvarea acestora pe cale amiabila. "Noi nu mai facem ca vechea conducere de la SC Termo Service SA, care facea reesalonari pentru sume mici, pe care locatarii nu le mai plateau", a declarat Cristian Andries. Desi ar fi avut posibilitatea recuperarii banilor direct de la debitori, daca i-ar fi contactat si i-ar fi chemat la discutii, Andries a preferat sa le faca o surpriza si i-a actionat in judecata. Prin urmare, acesta i-a actionat in judecata pe toti cei care nu si-au achitat datoriile timp de trei luni.

Contestatie facuta degeaba

La 28 mai 2004, Ioan Ursachi a depus o contestatie la sediul unitatii, in care solicita SC Termo Service SA sa dispuna modificarea calculelor, deoarece pe listele de plata era obligat sa plateasca o cantitate de apa calda peste ceea ce consumase. De mentionat ca fiecare locatar plateste apa rece si apa calda in functie de cantitatea masurata de apometrele din apartament.
Mai mult, acesta a solicitat si recalcularea penalitatilor pentru perioada septembrie 2001 - aprilie 2004. In plus, locatarul a fost nemultumit de faptul ca datele de pe fisele de consum pentru apometrele din apartamente nu au fost acceptate de seful de sector, angajat al Termo Service SA. Seful de sector, Rodica Chirica, lua in calcul cu totul alte cantitati. Diferentele dintre consumul inregistrat de apometre si cel luat in calcul de SC Termo Service SA sunt semnificative. Astfel, SC Termo Service SA a scazut 17 metri cubi de apa rece si a adunat 81 metri cubi de apa calda, care este mai scumpa. Ursachi a considerat initial ca este vorba de o greseala. Locatarul a contestat modul in care se calculeaza plata utilitatilor, facand si o comparatie cu modul in care au fost intocmite listele de plata la alte asociatii de proprietari. Comparatia s-a facut prin urmarirea consumului la apartamente cu 2 camere ocupate de 4 persoane. Aceasta comparatie a aratat o diferenta intre cele doua situatii, de 250 de mii de lei la plata intretinerii pe luna februarie a.c. si de 5 milioane lei pentru martie. In consecinta, Ursachi a solicitat explicatii care sa motiveze diferentele de pe listele de plata din perioada noiembrie 2003 - aprilie 2004. Deoarece nu a primit vreun raspuns, la sfarsitul saptamanii trecute, Ursachi a insistat ca SC Termo Service SA sa arate care este baza legala pentru care solicita penalitati privind neplata la timp a intretinerii.

Contracte dubios incheiate

Contractul de administrare dintre SC Termo Service SA si asociatia de proprietari a fost incheiat in conditii suspecte. "Documentul arata ca ar fi fost semnat de un numar de 14 persoane. Numai ca una din cele 14 persoane era decedata la acea data. Cinci persoane nu isi recunosc semnatura", a declarat Ursachi.
Contactat telefonic de catre reporterii cotidianului ZIUA de Iasi, Cristian Andries a afirmat ca Ursachi este un infractor. "Este un infractor de prima clasa, un delapidator si un mincinos, care a furat 70 de metri cubi de apa si este bun de plata", a declarat Andries. Din declaratiile lui Ursachi reiese ca presedintele asociatiei de proprietari, Costica Vasiliu, avea un debit de 17 milioanede lei, cu penalitati de 12 milioane de lei, si nu a fost dat in judecata. Se pare ca acesta a reusit sa incheie un acord de reesalonare a datoriilor. Reamintim ca lui Ursachi nu i s-a oferit sansa de a incheia un acord de reesalonare a datoriilor.
Dan MARTUNEAC
Ciprian NEDELCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1275 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020277 (s)

loading...