News Flash:

Trei minori au furat alimente

26 Octombrie 2004
1246 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pagubele insumeaza mai mult de 20 milioane lei

Ieri, procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi i-au trimis in fata instantei de judecata pe Marian Vasile Postolachi, de 17 ani, pe Dan Daniel Postolachi, de 16 ani, si pe Dan Duca, de 16 ani, sub acuzatia de furt calificat. Cei trei minori sunt prieteni si fac parte din familii dezorganizate, care nu se ocupa de cresterea si educarea lor. Pe acest fond, baietii vagabondeaza pe strazile din Iasi, incercand sa gaseasca de mancare si, adeseori, comit fapte antisociale. Astfel, in decembrie 2000, aflandu-se in apropierea depoului CFR, Marian Vasile Postolachi a urcat la etajul noua al unui bloc si, cu ajutorul unei rangi, a fortat usa unei boxe, de unde a sustras mai multe borcane cu gem si bulion, faina de grau si ceapa. Bunurile le-a transportat acasa si le-a consumat impreuna cu familia sa in timpul Sarbatorilor de Iarna. In decembrie 2001, Marian, insotit de Daniel Postolachi si de Dan Duca, a spart cu o piatra geamul unei tonete apartinand societatii comerciale Lactis SA, de unde a luat mai multe batoane de parizer si salam, roti de cascaval, conserve si cutii de ciocolata. In lunile ianuarie si februarie 2002, minorii au patruns prin efractie in alte doua tonete si au sustras, pe langa dulciuri, sucuri, cafea si bauturi alcoolice si tigari. Activitatea infractionala nu a luat sfarsit aici, in iunie 2002 cei trei minori hotarand sa sparga toneta SC Alexandrina Unica SRL. Dupa ce Daniel Postolachi a spart tavanul tonetei cu piciorul, acesta, impreuna cu Dan Duca, au sustras din interior o casa de marcat, tigari, cafea, spray-uri si bauturi alcoolice. In total, prejudiciul cauzat de minori se ridica la 22 milioane lei. Celor trei minori le-au fost intocmite rapoarte de examinare medico-legala psihiatrica in urma carora s-a stabilit ca au comis faptele cu discernamant.
Elena ALISTAR
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1576 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017289 (s)

loading...