News Flash:

Baschetbalistii de la Poli au terminat anul cu o infrangere

19 Decembrie 2006
820 Vizualizari | 1 Comentarii
• Echipa de baschet masculin Politehnica Millenium Center a fost invinsa de CSU Galati, cu scorul de 86-76, in ultima partida din acest an


In ultimul meci al anului, baschetbalistii de la Politehnica Millenium Center nu au putut produce surpriza in disputa de pe Dunare, de la CSU Galati, si au terminat anul cu o infrangere, scor 76-86 (12-16, 32-17, 27-25, 15-16). Iesenii nu au putut obtine mai mult in fata unei formatii care este in fiecare an printre favoritele la promovarea in primul esalon, desi au luptat mult la Galati, punand deseori probleme mult mai experimentatei echipe de la Dunare. Dupa un prim sfert strans, incheiat cu victoria gazdelor, scor 16-12, echilibrul s-a rupt in actul secund, cand galatenii au defilat pe teren, au reusit nu mai putin de 5 aruncari de 3 puncte si au intrat la vestiare cu un avantaj confortabil, scor 44-33. De altfel, la finalul jocului, antrenorul galatenilor, Aurel Pricop, a recunoscut ca Poli este singura echipa care i-a pus probleme serioase in aceasta prima parte a sezonului. In meciul de la Dunare, pentru oaspeti au punctat Hurjui (24, 4x3), Calinescu (23, 1x3), Amarghioalei (11), Moldovanu (10, 1x3), Manache (5) si Huludet (3). Astfel, la finalul anului, pe prima treapta a clasamentului, cu maximum de victorii acumulate, se afla formatia CSU Galati, urmata de Gama Cahul, cu 11 puncte si de Poli Millenium Center, cu 10 puncte. In fine, pe ultimul loc in Seria de Est a Diviziei B de baschet masculin se afla formatia Phoenix Galati, cu 8 puncte. Campionatul se reia in luna ianuarie, cu un turneu organizat la Galati, returul fiind programat perioada 10 martie - 28 aprilie 2007. Cea mai tanara grupare sportiva din judetul Iasi, Poli Millenium Center are un buget de aproximativ 1 miliard lei (100 mii RON), cu care ar putea ataca chiar promovarea in prima divizie la sfarsitul acestui sezon. Din aceasta suma, 90% va fi acoperita de omul de afaceri Sorin Balanescu si restul de CS Politehnica Iasi, care a luat din nou in subordine sectia de baschet masculin. Balanescu nu a ezitat sa anunte chiar o posibila implicare a lui Gigi Becali, finantatorul echipei de fotbal Steaua Bucuresti, la Poli Millenium, prin intermediul lui Vlad Hogea, proaspatul vicepresedinte al PNG. Practic, doar in aceste conditii formatia ieseana ar putea ataca atat turneul final al Diviziei B, cat si promovarea in elita baschetului masculin romanesc.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Bogdan  | #4155
nene Briaure... m-ai plictisit cu ultima parte a articolului... apare de fiecare data cand editezi un articol despre baschetul iesean... ce sa insemne asta? traiasca Sorin Balanescu?!?!?!?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1327 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020438 (s)

loading...