News Flash:

Medicii cer demiterea directorului Costin

1 Februarie 2006
1334 Vizualizari | 0 Comentarii
•Din cauza faptului ca au avut curajul sa spuna ca nu au cu ce lucra, medicii de la Spitalul de Neurochirurgie sunt amenintati de conducerea unitatii medicale •Starea de tensiune creata in spital si nemultumirile medicilor sunt cauzate de lipsurile majore cu care se confrunta unitatea medicala de cand este condusa de directorul Danut Costin •Medicii ameninta cu declansarea conflictului de munca

Medicii de la Spitalul iesean de Neurochirurgie, singurul de acest fel din regiunea Moldova, ameninta cu declansarea conflictului de munca, deoarece au fost amenintati de conducerea unitatii medicale cu desfiintarea unor sectii. Medicii sustin ca aceste amenintari sunt urmarea unei conferinte de presa in timpul careia au prezentat lipsurile majore din spital si faptul ca viata bolnavului este pusa in pericol din cauza ca nu pot acorda ingrijirile medicale necesare. Medicii au ajuns sa foloseasca, in loc de atele, cartonul de la cutiile de medicamente, iar sondele pentru intubare lipsesc cu desavarsire. De asemenea, aparatura medicala din Unitatea de Primire Urgente (UPU) este defecta de cateva luni si pana in prezent nu a fost luata nici o masura pentru remedierea defectiunilor. Medicii Adrian Ciornei, sef la UPU, si Eduard Moldovanu, specialist in radiologie si imagistica medicala, au inaintat o adresa si conducerii Directiei de Sanatate Publica (DSP) Iasi pentru respectarea legii. "Atat direct, cat si indirect, am fost amenintati de conducerea spitalului ca vor desfiinta UPU si radiologia ca sa nu mai dea bani pentru reparatia aparaturii. Toate aceste amenintari vin dupa ce am prezentat in presa ca nu avem cu ce lucra si aparatura este defecta. Suntem amenintati ca o sa vedem noi ce patim daca mai indraznim sa deschidem gura. Pana la urma vom declansa conflictul de munca, pentru ca, altfel, nu vad o rezolvare a problemei. Exista o singura solutie: demiterea conducerii. In anul 2004, cand situatia a fost buna, am acordat diploma de excelenta directorului medical al spitalului. Din cauza acestor amenintari exista o stare de tensiune in spital, iar medicii sunt total nemultumiti. Ar trebui rezolvate problemele, nu sa fim amenintati. Faptul ca solicitam medicamente, aparatura medicala functionala si materiale sanitare nu ar trebui sa fie un motiv de suparare pentru conducere. Nu putem salva viata bolnavilor fara a avea macar minimumul necesar. Nimeni nu a cerut aparatura ultraperformanta sau de sute de mii de Euro. Macar cea care exista sa functioneze. Noi nu vrem sa fim trasi la raspundere pentru ca un bolnav a murit din cauza ca nu am avut cu ce sa-i salvam viata. Zilnic suntem injurati de apartinatorii bolnavilor ca ba nu avem una, ba nu avem alta", a declarat dr. Adrian Ciornei. Aceasta situatie s-a instalat la Spitalul de Neurochirurgie de cand in fruntea institutiei a fost numit prof. dr. Danut Costin. In aceasta perioada a existat un moment in care spitalul a fost la un pas de a-si inchide portile, desi este singurul de profil din Moldova. Cu toate acestea, directorul Costin a fost mentinut in functie si niciodata nu a primit vreo sanctiune. Din informatiile detinute in prezent, mentinerea in functie a directorului Costin se datoreaza tatalui sau, care a avut un rol important la fosta Securitate. Este posibil ca stafeta sa fi fost predata fiului.
Magda OLTEANU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2747 (s) | 22 queries | Mysql time :0.136744 (s)