News Flash:

O raza de speranta pentru copiii cu sindromul Down

2 Octombrie 2000
1411 Vizualizari | 0 Comentarii
•S-a inaugurat Centrul de zi "Cicoarea"

Parintii ai caror copii sufera de sindromul Down, vor fi, in sfarsit, ajutati. Ieri, s-a inaugurat Centrul de zi "Cicoarea", un gen de gradinita unde vor fi adusi zilnic, pentru cateva ore, copiii cu sindrom Down. Acestia vor fi insotiti de parinti, care vor invata de la specialisti cum pot sa isi ajute copiii. Centrul "Cicoarea" este vizavi de vechiul talcioc si a fost amenajat de Fundatia ECHO, in sediul unei foste scoli abandonate. "Fundatia ECHO si-a inceput activitatea in Iasi, in 1995, cand a contribuit la renovarea unor corpuri de caldire exterioare ale Spitalului de Copii xSf. Mariax. Ideea cu acest centru de zi pentru copiii cu sindrom Down a fost a Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Persoane cu Handicap Iasi. Conducerea institutiei a identificat cladirea, a intocmit contractul de colaborare cu ISJ, iar noi am finantat proiectul. Cladirea fostei scoli era intr-o stare de degradare foarte inaintata. Am preluat cladirea, am demontat tot ce era inauntru putred, am reparat interiorul, am inlocuit acoperisul, am instalat o centrala termica proprie. Investitia ne-a costat o jumatate de miliard, iar mobilierul si jucariile au fost obtinute prin donatii", ne-a spus Adrian Baciulica, presedintele pe Romania a Fundatiei ECHO.
O singura problema nu a putut fi, insa, rezolvata: conducta de aprovizionare cu gaz metan nu ajunge pana la centru si, de aceea, centrala termica este aprovizionata de la butelii. "In urmatoarea etapa, intentionam sa rezolvam problema cu conducta de gaz metan. De asemenea, dorim sa amenajam terenul din jurul scolii care va fi transformat in spatiu de joaca. Mai avem multe de facut aici. Suntem bucurosi ca putem ajuta acesti copii cu probleme. De fapt, acesta este si scopul Fudatiei ECHO. Si ne bucura colaborarea si sprijinul pe care il primim din partea ISTPH Iasi", ne-a spus Ian Pitcairn, presedintele Fundatiei ECHO.

In judetul Iasi sunt inregistrati 85 de copii cu sindromul Down

Parintii copiilor cu sindrom Down vor urma traininguri de pregatire cu doua specialiste din Marea Britanie, aduse de Fundatia ECHO. In ceea ce priveste asistenta medicala si personalul specializat, acestea sunt asigurate de Fundatia "Steaua Sperantei". "Sindromul Down este o dezordine cromozomiala care, de obicei, are ca rezultat intarzieri in dezvoltarea fizica si mentala. In Iasi, conform inregistrarilor noastre, exista 30 de copii, iar in judet sunt 35 de astfel de cazuri. Insa, noi credem ca in Iasi sunt mai multi copii cu sindromul Down. Vrem sa colaboram cu medicii de familie si sa avem o evidenta exacta a acestor copii. In viitor am vrea sa transformam acest Centru de zi xCicoareax intr-o gradinita obisnuita. Aici, copiii cu sindrom Down vor invata alaturi de copiii obisnuiti. Asa se intampla in occident, iar copiii cu handicap care invata in gradinite normale se integreaza mult mai usor", ne-a spus profesorul Carmen Grigoras, directorul ISTPH Iasi. "Cu ajutorul autoritatilor locale va trebui sa gasim toti copiii cu sindrom Down din Iasi. Apoi sa convingem parintii sa-i aduca la acest centru. Problema este ca nu avem un mijloc de transport, iar centru este destul de departe si se ajunge greu aici. Dar, parintii trebuie sa inteleaga ca daca copiii lor vor veni aici, le va fi mult mai bine. Si parintii vor primi ajutor din partea noastra. Vor invata ca daca ai un copil cu sindrom Down nu este o nenorocire. Daca stii sa-i acorzi educatia, intelegerea si dragostea cuvenita, un copil cu sindromul Down se poate dezvolta si integra in societate", a incheiat Adrian Baciulica, presedintele ECHO Romania.
Simona RELEA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1805 (s) | 24 queries | Mysql time :0.062173 (s)