News Flash:

Simulare: Universitatea Cuza a fost zguduita de cutremur

15 Iunie 2006
1338 Vizualizari | 0 Comentarii
•Masinile pompierilor si ambulantele s-au deplasat imediat la fata locului pentru a salva vietile oamenilor aflati in corpul A al Universitatii Al. I. Cuza

Fum, strigate de ajutor provocate de un cutremur de 6,5 grade pe scara Richter, au avut loc, ieri, la Universitatea Al. I. Cuza. In mai putin de sapte minute, masinile de pompieri, impreuna cu doua ambulante, au aparut atat in fata, cat si in spatele corpului A al Universitatii Al. I. Cuza pentru a salva viata oamenilor din cladire. Din fericire, aceste coordonate au facut parte dintr-un scenariu de simulare bine pus la punct de catre Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al Judetului Iasi. Simularea de ieri vine in continuarea actiunilor demarate in acest an de catre reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta in unitatile de invatamant din judetul Iasi. Aplicatia tactica de Comandament cu trupe si transmisiuni de la corpul A al Universitatii Al. I. Cuza a urmarit mai multe aspecte care pot interveni odata cu producerea unui cutremur. Astfel, ieri, in jurul orei 14.00, a avut loc simularea unui exercitiu de evacuare in conditiile unui cutremur de 6,5 grade pe scara Richter urmat de un incendiu la podul cladirii. Aplicatia a urmarit in primul rand salvarea persoanelor accidentate prin interventia pompierilor care se ocupa de salvarile de la inaltime. Locul incendiat, adica podul corpului A al universitatii, a fost marcat de sase lumanari fumigene, iar in fata institutiei de invatamant superior a fost amplasat un cort gonflabil pentru acordarea primului ajutor. Pentru a putea participa la aplicatie au fost antrenate sapte autospeciale, o autoscara mecanica si un autovehicul de descarcerare, forte ale jandarmilor, Politiei Rutiere si serviciului de ambulanta. "A fost aleasa locatia Universitatii Al. I. Cuza pentru ca este o cladire de patrimoniu in care isi desfasoara activitatea mai multe persoane care trebuie evacuate in conditii de siguranta. Amplasarea universitatii intr-o zona de maxima importanta a fost un alt criteriu de alegere a locatiei pentru simulare", a declarat maiorul Dan Marciuc, purtatorul de cuvant al Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al Judetului Iasi. Actiunea de ieri face parte intr-un program initiat pentru acomodarea si familiarizarea elevilor, studentilor si cadrelor didactice cu ceea ce trebuie sa faca si cum trebuie sa protejeze in situatii de incendii, cutremure, dar si inundatii. Pana in momentul de fata, aceste simulari au mai avut loc si in colegiile National, C. Negruzzi, Grupul Scolar Dimitrie Leonida si Liceul Al. I. Cuza.
Marilena ROJNITA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1474 (s) | 22 queries | Mysql time :0.027152 (s)

loading...