News Flash:

Somnul stimuleaza capacitatile mintale

23 Februarie 2010
888 Vizualizari | 0 Comentarii
Siesta este eficienta nu doar pentru odihna creierului, ci si pentru stimularea capacitatilor mintale, potrivit mai multor studii prezentate la conferinta anuala organizata de American Association for the Advancement of Science (AAAS), la sfarsitul saptamanii trecute, la San Diego (SUA). "Somnul are efecte reparatorii dupa o perioada prelungita de activitate, dar el creste, în acelasi timp, capacitatile neurocognitive, comparativ cu perioada de dinaintea siestei", a declarat Matthew Walker, profesor de psihologie la Universitatea Berkley din SUA, principalul autor al acestui studiu, informeaza AFP. Pentru a realiza acest studiu, cercetatorii au folosit 39 de voluntari, tineri adulti, împartiti în doua grupuri, dintre care unul a avut dreptul la mici sieste. La pranz, toti participantii au fost supusi unor teste de evaluare a capacitatilor mintale, care vizau mai ales activarea hipocampusului, o zona din creier implicata în procesul de stocare a informatiilor. Cele doua grupuri au obtinut rezultate identice. De la ora 14.00, membrii grupului care avea dreptul la siesta au dormit timp de 90 minute, în timp ce membrii celuilalt grup au ramas în stare de veghe. Mai tarziu, la ora 18.00, toti participantii la studiu au fost supusi din nou unor teste, în timpul carora li s-a cerut sa memoreze diverse informatii. Voluntarii care au ramas treji toata ziua au obtinut performante mai slabe comparativ cu testele precedente. In schimb, voluntarii care si-au facut siesta au obtinut rezultate semnificativ mai bune si chiar si-au ameliorat capacitatile cognitive. Aceste rezultate vin în sprijinul teoriei potrivit careia somnul este necesar pentru golirea memoriei pe termen scurt din creier, pentru a face loc unor noi informatii, a explicat Matthew Walker. Din 2007, acest psiholog si alti cercetatori care studiaza mecanismele somnului au stabilit ca informatiile legate de realitatea imediata sunt stocate temporar în hipocampus, înainte de a fi transferate în cortexul prefontal, care dispune de o capacitate de stocare a informatiilor mult mai mare. Se pare ca acest transfer se face doar dormind, în timpul unei anumite faze a somnului.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

odihna creierului san diego capacitatile neurocognitive afp
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1370 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014872 (s)