News Flash:

Ucigas ascuns in puscarie

5 Ianuarie 2001
1790 Vizualizari | 0 Comentarii
Penitenciarul Iasi
•Autorul unui omor a fost prins dupa patru ani •Dupa ce a ucis un batran, Constantin Petrica a comis o vatamare corporala, pentru care a stat inchis sase luni •In acest timp, politistii cautau criminalul pe afara

 Autorul unui asasinat comis in toamna anului 1996 a fost prins si arestat de-abia la sfarsitul lunii august 2000, in prezent fiind trimis in judecata pentru violare de domiciliu si omor. El a reusit sa se ascunda tocmai in penitenciar, in perioada in care era intens cautat de Politie. Pe 30 noiembrie 1996, un batran din Bucium a fost ucis cu o lovitura de cutit aplicata in inima, anchetatorii presupunand la acea vreme ca a fost calcat de niste hoti care au incercat sa-i fure vaca. Presupunerile politistilor s-au confirmat dupa mai bine de trei ani, cand, dupa lungi cautari, l-au descoperit pe asasin.

El se numeste Constantin Petrica, este din Ciurbesti, are 50 de ani si mai multe condamnari la activ, in special pentru furt. Potrivit actului de trimitere in judecata, pe 30 noiembrie 1996, Constantin Petrica a fost vizitat de catre un fost camarad de prizonierat, pe nume Constantin Sturzu. Acolo au baut impreuna cu fiul si fratele lui Petrica Constantin, care a hotarat la un moment dat sa mearga in zona Bucium si sa fure vaca unui gospodar ce locuia in preajma hanului "Trei Sarmale". Cei patru au plecat cu o caruta trasa de o iapa insa, pe drum, Constantin Petrica a vazut un cal nepazit, pe care l-a furat si inhamat langa iapa.

Ajunsi la locuinta lui Neculai Burlacu, hotii au intrat in ograda prin spatele gradinii, insa cainele a inceput sa latre si a trezit stapanii. In afara de Constantin Petrica, ceilalti s-au speriat si au fugit cand batranul Neculai Burlacu a iesit din casa si a inceput sa strige. Proprietarul l-a gasit pe hot ascuns sub un sopron si a avut nefasta inspiratie de a-l lua la goana. Ajunsi in afara gradinii, Constantin Petrica s-a oprit si l-a asteptat pe batran, pe care l-a injunghiat mortal. Mai apoi a fugit de la locul faptei si, afland ulterior ca Politia munceste intens pentru identificarea si capturarea autorului crimei, a batut un individ si a fost arestat si condamnat pentru vatamare corporala.

Constantin Petrica s-a ascuns de politisti chiar sub nasul acestora, care nu aveau habar ca infractorul pe care l-au prins este ucigasul din Bucium. Dupa sase luni a iesit din inchisoare si a stat liber pana in vara trecuta, cand a fost identificat si acuzat de asasinarea lui Neculai Burlacu. Constantin Petrica sustine ca nu a savarsit omorul, declarand intr-un memoriu ca a fost agresat de catre anchetatori pentru a recunoaste aceasta fapta chiar si in perioada in care era arestat pentru vatamare corporala. Ieri, la primul termen din proces, inculpatul a declarat ca nu a luat cunostinta de actul de trimitere in judecata, astfel incat s-a fixat un nou termen, pana cand va avea vreme sa-l citeasca.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

bucium constantin petrica constantin sturzu trei sarmale politia
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1387 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013265 (s)