News Flash:

Zilele cehilor la Tepro sunt numarate

3 Septembrie 2000
974 Vizualizari | 0 Comentarii
Fondul Proprietatii de Stat ar putea cere, saptamana viitoare, anularea contractului de privatizare a societatii iesene Tepro, cumparata in urma cu doi ani de firma ceha Zelezarny Veseli. Ieri, a expirat termenul limita prevazut in contract pentru realizarea investitiilor de aproape cinci milioane de dolari, la care patronul ceh s-a obligat prin contractul de privatizare. "FPS va verifica daca investitiile sunt reale, iar utilajul importat de Zelezarny Veseli cu titlu de investitie va fi expertizat de un profesor universitar de la Facultatea de Metalurgie din Iasi", a declarat directorul FPS Iasi, Ioana Dornescu.
Sindicatul Tepro a cerut Fondului sa anuleze privatizarea uzinei si sa dea in judecata conducerea firmei din Cehia. "Utilajul importat este incomplet si, oricum, investitia nu este realizata decat atunci cand liniile de productie sunt montate si functioneaza", a spus liderul sindicatului Tepro, Virgil Sahleanu. Conducerea Tepro a decis, recent, sa concedieze inca 1.200 de angajati ai societatii si sa pastreze doar 900, dupa ce, in urma cu o luna, 600 de muncitori concediati si-au recastigat in justitie locurile de munca. (M.U.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1739 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013418 (s)

loading...