News Flash:

A fost redusa temperatura agentului termic

17 Februarie 2000
994 Vizualizari | 0 Comentarii
Romeo Mistreanu
Iesenii vor avea de platit mai putin la intretinere pentru luna februarie. Avand in vedere ca temperatura exterioara se mentine ridicata pe parcursul zilei, conducerea RA Termoficare a decis sa economiseasca energia termica, protejand in acest mod si bugetele iesenilor. Incepand de ieri, RA Termoficare a diminuat temperatura agentului termic din instalatiile de incalzire pana la 42 de grade Celsius. CET livreaza agentul termic, pe circuitul primar, la temperatura de 70-80 de grade Celsius.

 "Luna ianuarie a fost «scumpa» in ceea ce priveste plata energiei termice. Am redus temperatura agentului termic deoarece nu are nici un sens sa risipim banii atat timp cat temperaturile atmosferice se mentin ridicate. Scaderea temperaturii in locuinte nu va fi sesizabila iar programul de furnizare a apei calde menajere nu va suferi modificari. De altfel, de apa calda menajera beneficiaza doar blocurile care au achitat factura lunii septembrie 1999", a declarat Romeo Mistreanu, administratorul RA Termoficare.

Pentru luna ianuarie, CET a emis o nota de plata a energiei termice cifrata la 49 de miliarde de lei. Conducerea RA Termoficare spera ca prin diminuarea temperaturii agentului termic distribuit populatiei sa reduca factura de incalzire pentru februarie cu cel putin 20% fata de cea a lunii ianuarie.

ra termoficare cet romeo mistreanu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1800 (s) | 22 queries | Mysql time :0.057589 (s)