News Flash:

Cartile au fost facute

3 Iunie 2003
618 Vizualizari | 0 Comentarii
Jocul de fotbal produce pasiuni mari in mai toate esaloanele valorice ale sportului rege din Romania, inclusiv in liga a doua. Cu banii la tescherea pentru zile negre, pentru a castiga cat mai multe meciuri in deplasare si a aduna cat mai multe puncte la adevar, Petrolul Ploiesti si Apulum Alba Iulia au promovat direct in Divizia A, iar Gloria Buzau si FC Oradea vor disputa barajul, in lupta cu Otelul Galati si Poli AEK Timisoara. Poli Unirea Iasi nu a avut sustinerea financiara necesara acestor aspecte si a ramas de caruta sau mai bine spus, nu a intrat in cartile promovarii, nefiind prinsa in nici o "cooperativa". Desi a avut la un moment dat cel mai bun lot din Seria I si cel mai bun antrenor-Vasile Simionas, chiar daca uneori a mai calcat si el stramb in drumul spre vestiare, dar de fiecare data un artist in fotbal-clubul din Dealul Copoului a luat o mare plasa in retur, cu aducerea lui Marin Barbu pe banca tehnica, a portarului Matthyas si a mijlocasului Botan in lotul de jucatori. Oamenii lui "Magiun" s-au dovedit doar simple jaloane pe iarba verde de acasa, fara valoare si, mai mult, chiar ei au fost niste pietre de moara in angrenajul formatiei iesene. Cu "mercenarii" Mitruc, Bernard si Croitoru in primul "11", in primele zece etape ale returului, in era "Magiun", Poli Unirea nu a mai fost decat o copie palida a formatiei din tur si a ajuns ca vai de capul ei, cu cinci puncte pierdute pe teren propriu, in partidele cu Gloria Buzau si Bucovina Suceava. Cu aceste cinci puncte mentionate anterior, plus o singura victorie in deplasare si se putea obtine acest lucru la Focsani, Fieni sau Popesti-Leordeni, in meciul cu Inter Gaz, Poli Unirea avea acum 51 puncte si se afla la egalitate cu Gloria Buzau, dar cu victorie directa asupra formatiei ajutata financiar de Gigi Becali. Invingand in ultima etapa a sezonului pe Electromagnetica Bucuresti, pe teren propriu, iesenii jucau pe 14 si 18 iunie barajul de promovare in Divizia A, in locul echipei din Buzau. Dupa cum se poate observa, calculul facut este foarte simplu, dar destul de complicat pentru fotbalistii nostri, care au dat cu piciorul unei performante pe care fanii ieseni o asteapta de ani de zile. "Poate la anu'...", este sloganul cu care diriguitorii fotbalului din Dealul Copoului ne-au obisnuit de multa vreme si in care saracul microbist iesean inca mai crede. Dar pana cand?
Dan TEODORESCU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1325 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015454 (s)

loading...