News Flash:

La Universitatea Agronomica vor fi desfiintate colegiile

19 Ianuarie 2005
857 Vizualizari | 0 Comentarii
•In 2004 veniturile totale ale Universitatii Agronomice au fost de aproximativ 100 miliarde lei, din care in jur de 45 la suta au fost venituri proprii •Colegiile vor fi desfiintate, urmand ca profilele acestora sa fie preluate in cadrul masteratelor

Vineri, la Universitatea Tehnica din Bucuresti, membri ai conducerilor universitatilor din toata tara se vor intalni in cadrul unei sedinte a Consiliului National al Rectorilor. Cu aceasta ocazie, rectorul Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara (USAMV) din Iasi, Gerard Jitareanu, va prezenta, printre altele, principala strategie a universitatii pentru acest an, mai precis formarea cadrelor didactice tinere. Acest deziderat va fi realizat, conform declaratiilor lui Jitareanu, prin scoaterea la concurs de posturi de asistenti si preparatori, principalii candidati fiind doctoranzii la zi, prin pregatirea profesionala a acestora, organizarea de cursuri in strainatate etc. Rectorul universitatii agronomice a aratat ca, in cadrul institutiei pe care o conduce gradul de ocupare a numarului total de posturi este de peste 70 la suta, cat recomanda Consiliul National pentru Finantarea Invatamantului Superior (CNFIS). Acesta este doar unul dintre criteriile de calitate intrunite de catre USAMV, universitatea ocupand din acest punct de vedere al doilea loc intre universitatile din Iasi (dupa Universitatea Tehnica "Gh. Asachi"). Datorita acestui lucru, Universitatea Agronomica a primit anul trecut o finantare suplimentara de 12,7 la suta din finantarea de baza, mai precis in jur de 2,5 miliarde lei. Rectorul Jitareanu a mai afirmat ca anul trecut veniturile totale ale universitatii au fost de aproximativ 100 miliarde lei, din care in jur de 45 la suta au fost venituri proprii. Anul acesta, este preconizata realizarea unor venituri totale de 150 miliarde lei.

Colegii desfiintate

In ceea ce priveste alinierea la normele Tratatului de la Bologna, anul acesta modalitatea de desfasurare a examenului de licenta nu va suferi modificari. Nu acelasi lucru se poate spune despre colegii, care urmeaza a fi desfiintate, profilele acestora urmand sa fie trecute la master daca vor exista in continuare studenti interesati de acestea. In acest moment exista cinci colegii, fiecare cu cate un numar de 25 de locuri. "Studentii aflati acum in anul III isi vor finaliza studiile. Cei aflati in anul II au trecut la cerere la forma lunga, iar in anul I au fost admisi studenti doar pe locurile cu taxa", a declarat Gerard Jitareanu. Acesta a aratat ca nu va fi desfiintata nici o norma didactica, dat fiind ca acestea sunt combinate, neexistand norme separate.
Marius CUNA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1989 (s) | 26 queries | Mysql time :0.059704 (s)