News Flash:

Politia a lovit crunt clanul Gangal

21 Martie 2001
1367 Vizualizari | 0 Comentarii
•In urma unor reclamatii, unul dintre membrii bandei a fost retinut •Dus la Parchet de luptatorii Detasamentului de Interventie Rapida, Constantin Gangal a fost arestat pentru cinci zile, impreuna cu iubita sa

Acum doua zile, in urma unei actiuni fulgeratoare a Politiei Municipiului Iasi, un important membru al lumii interlope iesene, Constantin Gangal, a fost retinut. "A fost adus in Arestul IPJ pe baza de ordonanta de retinere. Impotriva lui au existat reclamatii cu privire la comiterea infractiunii de proxenetism. Este o lovitura foarte importanta, dar totul depinde de cum se vor desfasura cercetarile la Parchet. Din punctul nostru de vedere, ne-am facut datoria. L-am prins si l-am legat. Sigur ca dovezile aduse impotriva lui sunt indirecte, dar il incrimineaza destul de mult", am aflat de la Politia Judetului Iasi.
Impreuna cu Constantin Gangal a fost retinuta Carmen Chifor, o femeie de 18 ani, care este acuzata tot de proxenetism. Mai precis, ea este capul afacerii, Gangal fiind vioara a doua. Ieri, procurorii ieseni de la Parchetul de pe langa Judecatorie au emis mandate de arestare pe numele celor doi. Gangal a primit mandat de arestare pentru cinci zile, iar Carmen Chifor pentru 30 de zile. Constantin Gangal a fost adus la sediul Parchetului escortat de luptatorii Detasamentului Politiei de Interventie Rapida, inca de la ora 9.00. Conform declaratiilor obtinute de la cele cinci martore ale acuzarii, fete racolate de cei doi pentru prostitutie, Gangal era doar cel care primea banii. Carmen Chifor dirija toate actiunile grupului de prostituate. Avocatul lui Constantin Gangal, Gheorghe Bobu, a declarat, imediat dupa arestarea clientului sau: "S-a facut prea mult tapaj pe aceasta tema, pentru ca Gangal, clientul meu, este un cunoscut personaj al lumii interlope. Nu cred ca era nevoie de interventia trupelor DPIR pentru aducerea lui la Parchet. Dovezile care-l acuza pe clientul meu sunt indirecte, ceea ce ma face sa cred ca este vorba de o razbunare din partea fetelor".
Cei doi arestati de ieri au fost reclamati Politiei de propriile fete din retea. Prostituatele au luat legatura cu ofiteri de la Politia Municipiului Iasi si au cazut de acord cu acestia sa depuna plangeri. In urma acestora, Constantin Gangal si Carmen Chifor au fost retinuti. Intre cei doi exista o relatie amoroasa de cateva luni, de cand fata a venit din judetul Vaslui si a preluat conducerea retelei. Din cele cinci prostituate care au depus plangeri, trei erau de origine ucraineana si doua romance. Se pare ca, in timpul audierilor de la Parchet, ele au revenit asupra declaratiilor initiale. Din aceasta cauza, Constantin Gangal nu a mai putut fi acuzat ca ar fi patronat direct reteaua; a cazut insa capul iubitei lui. Peste cinci zile, procurorii vor fi nevoiti sa emita un nou mandat de arestare pe numele lui Constantin Gangal, de data aceasta pentru 25 de zile. Daca probele vor fi considerate neconcludente, acesta va fi pus in libertate.
Constantin Gangal a fost scos din sediul Parchetului in jurul orelor 16.00, de aceiasi luptatori DPIR care l-au escortat dimineata. Afara era asteptat de rude si prieteni, printre care si mama lui. La plecarea masinii trupelor speciale, aceasta s-a agatat de vehicul. Dupa cateva secunde, a cazut la pamant si a lesinat.
Sorin ALEXA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1490 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022952 (s)