News Flash:

PSD ameninta Guvernul cu o motiune de cenzura

20 August 2008
696 Vizualizari | 0 Comentarii
Cristian Diaconescu
• "Ne gandim serios la o motiune de cenzura. Am anuntat deja o motiune simpla pe Agricultura", a declarat Cristian Diaconescu, purtatorul de cuvant al PSD • In plus, PSD a decis ieri redactarea proiectului de lege referitor la revizuirea Constitutiei pentru eliminarea imunitatii pentru faptele penale savarsite de demnitari si prezentarea acestuia saptamana viitoare, in Parlament, a declarat ieri liderul PSD, Mircea Geoana
Purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, a anuntat, ieri, ca PSD "se gandeste serios" la depunerea unei motiuni de cenzura. "Am facut o analiza a activitatii Guvernului, pe care o consideram necorespunzatoare. Urmeaza ca in urmatoarele saptamani sa decidem masurile formale pentru sanctionarea acestui Guvern", a precizat Diaconescu, intr-o conferinta de presa. Intrebat la ce masuri sanctionatorii se refera, Diaconescu a spus ca este vorba despre o motiune de cenzura. "Ne gandim serios la o motiune de cenzura. Am anuntat deja o motiune simpla pe Agricultura", a adaugat Diaconescu. Intrebat care ar fi utilitatea unei motiuni de cenzura depuse cu trei luni inainte de alegerile parlamentare, Diaconescu a precizat ca aceasta consta in "blocarea" unui Guvern care foloseste electoral fondurile Romaniei. Diaconescu a aratat ca, in conditiile in care motiunea de cenzura va fi adoptata, Guvernul va avea doar atributii administrative, urmand a se numi un nou guvern, dar a aratat ca acest lucru nu tine doar de partide. Diaconescu a precizat ca miercuri se vor reuni departamentele PSD, pentru a stabili "constructia" motiunii de cenzura. "Daca se stabileste o constructie (un text - n.r.), decizia politica (de depunere a motiunii de cenzura - n.r.) va fi luata imediat", a mai spus Diaconescu. Modificarea Constitutiei In plus, PSD a decis ieri redactarea proiectului de lege referitor la revizuirea Constitutiei pentru eliminarea imunitatii pentru faptele penale savarsite de demnitari si prezentarea acestuia saptamana viitoare, in Parlament, a declarat ieri liderul PSD, Mircea Geoana. Presedintele PSD a apreciat, totodata, ca alegerile parlamentare din toamna pot constitui "o sansa deosebita" pentru a convoca referendumul privind revizuirea Constitutiei. Geoana a precizat, de asemenea, ca BPN al PSD a aprobat si votat, in unanimitate, decizia de a redacta acest proiect de lege, desi a admis ca a existat o abtinere a unui coleg social-democrat, pe care a evitat sa il nominalizeze. Acesta a mentionat ca redactarea va cadea in sarcina unui colectiv, care va fi coordonat de deputatul Valer Dorneanu. Geoana a mai spus ca PSD va solicita, totodata, in conformitate cu decizia BPN de ieri, si urgentarea dezbaterii in Senat a legii privind numirea procurorilor si judecatorilor de catre CSM, apreciind ca Senatul poate adopta aceasta lege in prima decada a lunii septembrie. Liderul PSD a aratat ca a treia masura decisa de BPN al PSD consta in modificarea Legii raspunderii ministeriale, astfel incat tratamentul fostilor si actualilor ministri sa fie uniformizat. Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, potrivit cotidianului Gandul, ca la partid nu s-a discutat despre ridicarea imunitatii demnitarilor si a apreciat ca "are si imunitatea logica ei".
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

modificarea constitutiei
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1578 (s) | 22 queries | Mysql time :0.037037 (s)