News Flash:

Tricolorele au dormit dupa pauza

10 Decembrie 2010
858 Vizualizari | 0 Comentarii
Nationala feminina de handbal a României a pierdut al doilea meci din cadrul Campionatului European din Danemarca si Norvegia, aseara, chiar in fata tarii gazda, Danemarca, scor 22-25 (15-14).
Ca si in primul meci, cel cu Spania, elevele lui Radu Voina au avut un inceput ezitant, fiind conduse pana la mijlocul primei reprize aproape in permanenta, 2-4 (min. 6), 3-6 (min. 9), 6-8 (min. 16). Tricolorele au echilibrat, insa, disputa pe final si au preluat treptat conducerea, reusind sa intre la cabine cu un avans de un gol, scor 15-14.
Repriza a doua a fost una catastrofala pentru tricolore. Romania a marcat in primele 17 minute din partea secunda doar doua goluri (nici unul in 13 minute!), interval in care gazdele, sustinute de un public fanatic si, uneori, chiar si de arbitre, au facut legea pe semicerc. Danemarca s-a impus, in cele din urma, la pas, cu 25-22, iar tricolorele sunt obligate sa castige urmatorul meci, cel cu Serbia, programat sambata, de la ora 19.45, pentru a se califica in faza principala a grupelor.
Pentru Romania au punctat: Neagu (8), Stanca (3), Varzaru (4), Ardean (1), Soit (1), Fiera (3), Geiger (2).
În celalalt meci, Spania a dispus cu 26-23 de Serbia.
În clasament, Danemarca ocupa primul loc, cu 4 puncte, urmata de România, 2 puncte, Spania, 2 puncte, si de Serbia, 0 puncte.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1262 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013973 (s)

loading...