News Flash:

Victima bestiei din Tibana are nevoie de ajutor

12 Octombrie 2009
4647 Vizualizari | 7 Comentarii
Andrei Claudiu Cornea
• La doar cinci ani, Andrei Claudiu Cornea este nevoit sa lupte cu operatiile periodice, cu durerea, cu malformatiile care nu-l lasa sa doarma noaptea, dar mai ales cu saracia • Tipetele de groaza, zvacnirile chinuite si lacrimile izvorate din ochii micutului nu l-au impresionat deloc pe individul care i-a turnat apa clocotita pe spate si in zona organelor sexuale • Cotidianul BUNA ZIUA IASI demareaza de astazi o campanie de ajutorare a lui Andrei • Parintii micutului muncesc pe branci zi de zi, insa nu mai reusesc sa-i asigure copilului toate medicamentele si interventiile chirurgicale de care are nevoie

Are doar 5 ani si este nevoit sa poarte pe umeri o povara pe care nici oamenii maturi n-ar putea sa o poarte. Andrei Claudiu Cornea este nevoit sa lupte cu operatiile periodice, cu durerea, cu malformatiile care nu-l lasa sa doarma noaptea, dar mai ales cu saracia. Parintii micutului muncesc pe branci zi de zi, insa nu mai reusesc sa-i asigure copilului toate medicamentele si interventiile chirurgicale de care are nevoie. Povestea lui Andrei nu este doar un subiect de presa, ci reprezinta un caz ce ar revolta pe oricine. In doar cateva clipe, soarta familiei Cornea a luat o intorsatura cat se poate de dramatica. Aceasta familie locuieste in satul Alexeni, comuna ieseana Tibana, un sat legat de restul lumii printr-o carare pe care doar soferii cu experienta ar risca sa o parcurga la volan. In rest, atunci cand ploua sau ninge se poate ajunge doar cu pasul de la strada principala. Nici macar salvarea sau pompierii nu pot ajunge oricand in satul mentionat.

La un pas de moarte

In februarie 2008, Romica Zara a venit acasa la familia Cornea. A intrat in casa sub pretextul ca-l cauta pe Petru Cornea, capul familiei. Numai ca intentiile reale ale barbatului erau cu totul altele: vroia sa o violeze pe mama lui Andrei. Micutul mai are un frate mai mare si o sora care au iesit din casa in momentul in care Romica Zara a devenit violent. "Am iesit repede cu fata de frica sa nu se dea la ea", a spus mama. In acest context, Romica Zara a ramas in casa cu Andrei, copilul care se juca pe pat in asteptarea tatalui ce trebuia sa vina de la munca. Posedat de cele mai rele ganduri, Zara a vrut sa se razbune pentru fuga femeii din casa. L-a pus pe copil jos, a luat oala cu apa clocotita de pe plita si i-a turnat copilului pe spate. Tipetele de groaza, zvacnirile chinuite si lacrimile izvorate din ochii micutului nu l-au impresionat deloc pe Zara. Acesta a continuat sa-l apese cu cizma peste cap si sa-i toarne apa clocotita de-a lungul spatelui si in zona organelor sexuale. Vecinii alertati de mama lui Andrei au venit destul de repede, insa era destul de tarziu pentru ca bestia isi facuse deja treaba. Copilul era lesinat si nimeni nu-i mai dadea sanse de scapare. Satenii imbulziti sa-l pedepseasca pe agresor l-au inchis in casa pentru a-l ucide in bataie pentru ceea ce a facut. Numai ca atunci a ajuns si Petru Cornea, tatal copilului. "Eu am fost un prost. M-am gandit ca o sa facem puscarie cu totii si l-am scos din mainile oamenilor. Eu l-am aparat sa nu-l omoare si sa vina politia sa faca dreptate. Trebuia sa-l omor eu in casa ca sa nu-mi mai rada in nas dupa aceea, in timpul procesului", a spus Petru Cornea.



Chinurile copilului

Copilul a fost dus la spital si a fost salvat. Numai ca greutatile nu s-au oprit aici. Au urmat internari la spital, cheltuieli pentru transportul la Iasi sau la Bucuresti, pentru medicamente, pentru hainute speciale si pentru tot ce-i trebuie unui copil care avea tot spatele ars. Carnea i-a crescut dezordonat, iar pentru a putea misca mainile are nevoie de interventii chirurgicale. In ciuda a tot ce s-a intamplat, Andrei este un copil optimist, istet si care a inceput sa mearga la gradinita. "Mai demult am vrut sa ma fac politist, ca sa-l pedepsesc pe nenea care mi-a facut rau. Acum vreau sa ma fac medic, ca am stat atata in spital si am vazut cum este. Chiar daca imi este greu, ma voi face bine. Sunt suparat ca nu pot sa dorm noaptea si ca ma mananca pielea tot timpul", a spus Andrei. Pentru ca trebuie sa fie tot timpul scarpinat si uns cu alifie, parintii fac cu randul in timpul noptii. Medicamentele sunt foarte scumpe si nu sunt trecute pe lista celor compensate. Petru Cornea a sperat ca se va descurca pentru ca a luat cateva zeci de hectare in arenda de la oamenii din sat. Numai ca anul acesta cheltuielile au fost mult mai mari decat valoarea productiei, iar imprumuturile l-au dat peste cap. Cotidianul BUNA ZIUA IASI demareaza de astazi o campanie de ajutorare a lui Andrei. Fie ca este vorba despre bani sau medicamente, acestea vor ajunge direct la Andrei, pentru ca acesta sa-si poata continua viata normal. Cheltuielile pentru dezvoltarea normala a lui Andrei sunt foarte mari, iar in cazul in care ar exista destui oameni care sa-l ajute, se poate discuta si despre o interventie chirurgicala in strainatate. Pe de alta parte, astazi, magistratii au anuntat luarea unei decizii in cazul bestiei care i-a distrus copilaria lui Andrei. Chiar si in cazul in care instanta de judecata l-ar obliga pe individ la acordarea unor despagubiri, banii ar putea ajunge la Andrei peste ani de zile, atunci cand sentinta va ramane definitiva. Atunci va fi deja prea tarziu...







chinurile copilului
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (7)

duduveche fost alcoolic  | #83317
timpitilor nu puteti pricepe ca NU TOT CE SE PETRECE IN RO trebuie dat la ziar???
Anonim  | #83318
Domnule Petrer,mare dobitoc ai fost,nici nu am cuvinte pt. tine
xxx  | #83319
dragi magistrati, ginditi_va ca ar fi copilul , nepotul, o ruda apropiata Dvs si luati masura cuvenita acestei atrocitati ,comisa de acest monstru care nu are ce cauta printre noi
cora  | #83320
Pai cred ca oameni sa ajute s ar gasi dar nu se indica nici un cont, o adresa ceva unde se pot depune bani.Poate ar trebui o mediatizare la nivel national.Ce e mai rau e ca individul care a facut asa ceva va sta bine mersi in inchisoare pe banii nostri, in loc ca acesti bani sa i poata folosi copilul nenorocit de el.
petro  | #83321
cunosc bine acest caz
am incercat sa-l ajutam ,atat pe tata cat si pe baietel
nu ati specificat in articol,ca tatal este daramat pshihic!
dupa cateva cuvinte,izbucneste in plans instantaneu.
este doborat de durere si greutati
deasemeni nu ati mentionat nimic, despre faptul ca procesul se tergiverseaza din n motive! nu stiu ce-i asa de greu ,cand vezi fapta unui cretin.
CONCLUZIE: toata familia are nevoie de ajutor.nu sunt tigani care cersesc,muncesc f. mult toti.tatal chiar are idei de afaceri pentru o microferma. A primit ceva suport ,consiliere,dar mai trebuie.
Felicitari pentru articol si pentru bunul simt cu care a fost prezentat cazul
deci se poate si la ...noi si la ...dvs
Anonim  | #83322
Cum ii putem ajuta? Publicati un numar de cont.
Oare ce pedeapsa i se cuvine bestiei care a facut asa ceva?
O femeie  | #83323
Acest criminal ar trebui pus la munca grea, pe viata, iar banii pusi in contul copilului nevinovat. Doamne, cum poate face asa un rau, un om, unui copil?? Criminalul sta in puscarie, pe banii platitorilor de impozite, cand locul lui este in iad...
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1445 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018813 (s)

loading...