News Flash:

Zeci de familii sunt la mila CJ

19 Noiembrie 2010
690 Vizualizari | 0 Comentarii
Mai multe familii din comuna Lespezi se plang edililor locali ca drumul principal, ce traverseaza mai bine de jumatate din localitate, este dezastruos. Ei sunt nemultumiti ca la caderea a cativa stropi de ploaie sunt nevoiti sa mearga prin noroi si alte mizerii, desi in urma cu cativa ani drumul respectiv a fost cat de cat asfaltat. "De multe ori ne-am plans de faptul ca suntem nevoiti sa mergem prin noroi atunci cand ploua pentru a ajunge pana in centrul comunei sau in alte parti. Este dezastru. Am vorbit cu cei de la Primarie si au spus ca si ei se plang mai departe, dar ca nu sunt bagati in seama. Ca sa aruncam noi niste balastru pe el sau pietris nu putem, nu ne dau voie cei de la Primarie pentru ca drumul este al Consiliului Judetean si sunt amendati. Nici cum nu putem face. Practic, suntem obligati sa mergem prin mizerii", a spus Costica Titinel, un satean. "Avem cunostinta de aceasta problema. Este vorba despre DJ 208 N, drum ce leaga comuna Lespezi de Vanatori. Intr-adevar arata dezastru acel drum, dar noi nu avem nici o vina. Am incercat de nenumarate ori sa-i facem pe cei de la Consiliul Judetean sa inteleaga importanta acestui drum, dar ne spun ca nu sunt bani. Noi nu avem voie sa facem nimic pe acel drum deoarece este drum judetean, si nu comunal, deci nu apartine de noi. Nu mai vorbim de faptul ca riscam sa fim si aspru amendati", a declarat viceprimarul comunei Lespezi, Laurentiu Caba.

lespezi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.5008 (s) | 22 queries | Mysql time :0.377995 (s)