News Flash:

BIR asteapta o salvare in ultima clipa

29 Iunie 2000
705 Vizualizari | 0 Comentarii
•Directorul BIR Iasi este optimist

Dupa cateva saptamani de incertitudini si de sperante din partea investitorilor, Banca Nationala a Religiilor (BNR) a facut pasul, inevitabil de altfel, de a declara initierea procedurii de faliment a Bancii Internationale a Religiilor (BIR). Confruntata cu retrageri de peste 700 de miliarde lei in numai cateva zile, in luna mai a acestui an, BIR a fost pusa sub supraveghere speciala de catre BNR, care i-a limitat platile in functie de nivelul incasarilor zilnice. Salvarea pe care conducerea bancii o astepta sa vina in ultimul moment, prin participarea grupului britanic Jaquila la majorarea capitalului social cu 20 de milioane de lei, nu s-a produs, la expirarea termenului fixat de BNR, respectiv 26 iunie, Jaquila solicitand o noua amanare. In aceste conditii, reprezentantii BNR au declarat ca vor depune actele necesare inceperii procedurii de faliment in cursul zilei de maine, deponentii urmand a-si recupera banii (dar numai persoanele fizice si numai in limita plafonului stabilit de catre Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare) la cateva luni dupa ce instanta va declara falimentul bancii. Potrivit directorului sucursalei iesene a BIR, Toader Stiglet, timp pentru salvarea bancii de la faliment ar mai fi. "Chiar daca Banca Nationala a Romaniei va incepe in instanta demersul de declarare a falimentului, in cazul in care pana la pronuntarea sentintei va veni cu bani un nou investitor, sau chiar Grupul Jaquila, situatia va fi rezolvata in mod pozitiv". Aceasta pozitie este sustinuta si de catre consilierul guvernamental Adrian Vasilescu, cel care a declarat ca s-a primit o noua oferta, din partea unui alt investitor.
In ceea ce priveste situatia de la Iasi, ultimele saptamani se pot caracteriza printr-o totala liniste in ceea ce priveste incasarile. "Putem avea intr-o saptamana incasari de 30 de milioane sau sa nu avem incasari deloc. Datorita acestor sume insuficiente, am creat niste liste speciale pentru cazuri speciale, in functie de care am mai facut ceva plati", a mai precizat Toader Stiglet. In general, aceste retrageri nu depasesc suma de doua milioane de lei, in conditiile in care incasarile sunt limitate. In ceea ce-l priveste pe directorul sucursalei iesene, el este pentru a doua oara in postura de a conduce o sucursala a unei banci la care se incepe demersul de declarare a falimentului, dupa ce Toader Stiglet a fost pana anul trecut directorul Credit Bank Iasi. De data aceasta, Toader Stiglet se arata mai optimist, sperand intr-o salvare in ultimul moment.
Odata cu declararea intentiei de a demara procedura de faliment a Bancii Internationale a Religiilor, BNR a instituit un regim special de decontare si pentru Banca Comerciala Unirea, care, in urma retragerii unei sume de 75 de miliarde lei, cauzate de retragerea unui actionar, a intrat in criza de lichiditati. Aceasta situatie nu este straina de cea a Bancii Populare Romane (BPR), care este principalul actionar la aceasta banca, BPR trecand in ultima perioada printr-o aceeasi acuta criza de lichiditati, la care se adauga scandalurile legate de unele credite acordate presedintelui cooperativei de credit, Emil Botea. Banca Comerciala Unirea va intra in regim normal de decontare numai in cazul in care, in perioada imediat urmatoare, va reusi sa-si reconstituie garantiile unilaterale.
Mihai ANDREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1845 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020711 (s)

loading...