News Flash:

Greva E.ON aprinde lumanarile

3 Aprilie 2008
2427 Vizualizari | 0 Comentarii
Greva E ON aprinde lumanarile
• In cazul declansarii unei greve generale a sindicatelor din electricitate, consumatorii fizici ar putea ramane pe intuneric daca retelele de electricitate vor suferi avarii • In cazul aparitiei unor avarii, electricienii nu sunt obligati sa intervina la retelele la care sunt racordati abonatii casnici, dupa ce au declarat greva • "Legea spune foarte clar ca noi trebuie sa asiguram alimentarea cu energie electrica la anumiti consumatori si aici ma refer la scoli, gradinite sau spitale, care nu vor avea de suferit in cazul declansarii unei greve", a mai spus Cristi Munteanu, liderul sindicatului Sinerg din cadrul E.ON Moldova SA

Astazi va avea loc o noua runda de negocieri intre sindicalistii din electricitate si conducerea E.ON Moldova SA. Dupa ce saptamana trecuta negocierile dintre cele doua parti nu au dus la nici un rezultat, de aceasta data atat sindicatele, cat si conducerea spera sa ajunga la o intelegere. Sindicatele au respins propunerea conducerii companiei de electricitate, care la ultima runda de negocieri a oferit o crestere salariala de numai cinci la suta, in conditiile in care sindicatele solicita o marire de 25 procente. Liderii sindicalistilor spera ca de aceasta data sa se ajunga la un numitor comun, pentru a evita declansarea unei greve care ar afecta direct consumatorii. In cazul declansarii unor actiuni mai ample de protest, mii de locuitori din cartierele iesene pot sta la lumina lumanarii. Asta pentru ca electricienii nu se vor deplasa pentru remedierea eventualelor pene de curent.

"Eu nu ma hazardez in nici un fel de ipoteze. Nu vreau sa iasa nici un fel de speculatii, o sa asteptam si o sa vedem ce iese din aceste negocieri si ne vom pronunta pe urma", a precizat liderul sindicatului din electricitate Sinerg, Cristi Munteanu. Pe de alta parte, acesta a mai precizat ca in cazul declansarii unei greve, doar scolile, gradinitele sau spitalele nu vor avea de suferit de pe urma sistarii curentului electric. In cazul aparitiei unor avarii, electricienii nu sunt obligati sa intervina la retelele la care sunt racordati abonatii casnici, dupa ce au declarat greva. "Legea spune foarte clar ca noi trebuie sa asiguram alimentarea cu energie electrica la anumiti consumatori si aici ma refer la scoli, gradinite sau spitale, care nu vor avea de suferit in cazul declansarii unei greve. Dar sper sa nu ajungem aici", a mai spus Munteanu.

Reprezentantii conducerii companiei spun ca asteapta inca negocierile pentru a vedea cum decurg lucrurile in continuare. "In urma negocierilor o sa stabilim totul. Sa vedem daca se va ajunge la sistarea energiei electrice, desi nu cred ca vor fi afectati consumatorii", a precizat Sorin Munteanu, purtatorul de cuvant al E.ON Moldova SA. Pe de alta parte, reprezentantii sindicatelor sustin ca se poate ajunge la proteste in cazul in care nu se rezolva nimic la negocieri. "In cazul declansarii unor actiuni de protest, consumatorii nu vor avea de suferit, pentru ca energia electrica nu va fi sistata. Dar in cazul in care se va constata vreo defectiune la panoul de electricitate, nici un electrician nu va remedia situatia. Ideea este ca daca se vor constata avarii la consumatorii fizici, nu ne vom deplasa sa remediem situatia. Dar nu se pune problema sa intrerupem furnizarea energiei electrice, sa nu se interpreteze gresit", a precizat liderul de sindicat din electricitate. Actiunile de protest au inceput in urma cu doua saptamani, cand aproximativ o suta de sindicalisti au protestat in fata sediului din Tatarasi al companiei E.ON Moldova SA, nemultumiti de conditiile salariale oferite de sefii companiei. Conducerea nu a oferit decat o majorare cu numai patru la suta, saltata dupa negocieri cu un procent. Asta in conditiile in care sindicatele solicita o crestere salariala pe etape, astfel incat lefurile sa fie comparabile cu cele de care beneficiaza angajatii sistemului energetic din celelalte tari ale Uniunii Europene.

protest lumina lumanarii energia electrica
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1694 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019260 (s)

loading...