News Flash:

Invatamant stomatologic pe banii studentilor

28 Februarie 2003
653 Vizualizari | 0 Comentarii
•Studentii de la Stomatologie sunt nevoiti sa scoata din buzunare 6-7 milioane lei pentru a achita materialele necesare lucrarilor practice •Ministerul Sanatatii si Ministerul Educatiei si Cercetarii nu subventioneaza activitatea Policlinicii din Bolta, unde fac practica studentii stomatologi

Pentru a putea promova, studentii Facultatii de Medicina Stomatologica din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" trebuie nu numai sa absolve disciplinele teoretice, ci si sa realizeze o serie de lucrari practice obligatorii. Problema este ca, pentru a efectua aceste lucrari, studentii trebuie sa-si procure si sa-si plateasca singuri materialele necesare, costurile acestora urcand pana la 6-7 milioane lei. In conditiile in care Ministerul Educatiei si Cercetarii nu subventioneaza costurile acestor materiale, situatia pare fara iesire. Pe de o parte, realizarea acestor lucrari practice este unul dintre elementele indispensabile armonizarii invatamantului stomatologic iesean cu standardele europene. "Am consultat curiculele celorlalte facultati europene. Acestea includeau anumite caiete de practica, cuprinzand o serie de discipline practice obligatorii. Ca atare, incepand cu acest an universitar, pentru absolvirea fiecarei discipline, studentul trebuie sa realizeze si doua proiecte practice. In fond, studentul nu poate deveni doctor daca nu a efectuat macar o extractie in timpul scolii", a explicat prof. univ. dr. Vasile Burlui, decanul Facultatii de Medicina Stomatologica.

Munca benevola a medicilor din Bolta

Pe de alta parte, Policlinica Universitara de Stomatologie (din Bolta), in cadrul careia isi fac practica studentii, nu poate suporta din veniturile proprii costurile materialelor necesare lucrarilor practice ale studentilor. In conditiile in care subventiile de la Ministerul Sanatatii si de la Ministerul Educatiei si Cercetarii au fost anul trecut egale cu 0 (zero), activitatea Policlinicii din Bolta se desfasoara prin venituri proprii, respectiv din interventiile realizate de cei 42 de medici de aici si din coplata serviciilor pentru bolnavi. Mai mult, in loc sa incaseze sumele realizate, cei 42 de medici prestatori au acceptat sa finanteze Policlinica, fiecare realizand prestatii catre Casa Asigurarilor de Sanatate de circa 6 milioane lei. "Medicii din Bolta realizeaza cate 7 milioane lei, dar iau acasa doar un milion. Astfel, activitatea Policlinicii se desfasoara pe seama activitatii benevole a medicilor", a spus Vasile Burlui.

Dezinteresul statului

Veniturile Policlinicii, cotate la aproape 4 miliarde lei in 2002, sunt folosite aproape in totalitate pentru plata regiilor si a salariilor personalului mediu si ajutator. "Pur si simplu, nu mai sunt bani si pentru materialele stomatologice necesare pregatirii practice a studentilor. Ar trebui ca medicii sa munceasca mai mult si sa nu ia nici un ban pentru asta. In aceste conditii, nu exista alta solutie decat ca studentii sa-si achite singuri materialele necesare", a mai spus Vasile Burlui.
Cei mai multi dintre pacientii care participa la proiectele practice ale studentilor au o situatie materiala precara. Cerandu-le bani pentru materiale, studentii ar ramane fara pacienti. Singura solutie pentru ca studentii stomatologi sa-si poata termina facultatea fara a-si falimenta familiile ramane, se pare, sensibilizarea ministerelor responsabile (al Sanatatii si al Educatiei si Cercetarii): "Este o adevarata drama cu care se confrunta toate facultatile de stomatologie din tara. Cele doua ministere ar trebui sa gaseasca bani pentru subventionarea materialelor necesare procesului didactic. Cu atat mai repede cu cat in urmatorii ani vor veni comisii de evaluare europene la toate facultatile, iar sectiile care se constata ca nu merg vor fi inchise", a conchis Vasile Burlui. (D.P.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1368 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018153 (s)

loading...