News Flash:

Profesorii ameninta cu greva daca nu primesc majorarea salariala de 50 la suta

25 Octombrie 2008
891 Vizualizari | 1 Comentarii
Presedintele Traian Basescu a promulgat legea privind majorarea salariala cu 50 la suta pentru cadrele didactice din invatamantul preuniversitar. In cazul in care Executivul va anula sau ataca decizia presedintelui, sindicalistii din invatamant ameninta cu greva generala.

Tergiversarea si discutiile privind majorarea salariala din ultimul timp i-au dezgustat atat pe profesori, cat si pe liderii de sindicat. "Hotararea si motivarea presedintelui Basescu certifica ce am spus noi pana acum. In situatia in care premierul Tariceanu va suspenda sau va anula legea printr-o ordonanta de urgenta a Executivului, vom declansa greva generala. Tot acest balci privind majorarea m-a dezgustat profund, nu trebuia sa se ajunga pana aici", a declarat Laviniu Lacusta, vice-presedinte al Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) Iasi. Ieri, in urma intalnirii dintre liderii sindicali din invatamantul preuniversitar si presedintele Traian Basescu, presedintele a fost de acord cu majorarea salariala de 50 la suta pentru cadrele didactice din invatamantul preuniversitar. In cadrul intalnirii de la Cotroceni s-a discutat Strategia pentru Educatie, document care a fost facut public pe site-ul Presedintiei si care propune reformarea, inca o data, a sistemului educational. Principiile enuntate in acest document nu sunt in totalitate in acord cu pozitiile liderilor de sindicat. "Orice reforma trebuie sa fie facuta cu atentie. Strategia pentru Educatie propune principii generale. Sunt si numeroase aspecte pozitive in Strategie, insa aceasta prezinta si multe semne de intrebare cu care nu suntem de acord", a mai precizat Laviniu Lacusta, vice-presedinte USLIP Iasi. In urma deciziei de astazi, legea majorarii salariale pentru dascali este oficiala si trebuie aplicata. Sindicalistii nu stiu insa din ce data vor avea lefurile marite cu 50 la suta.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Elena  | #46173
Si fac foarte bine sa continue protestul atita timp cit exista salarii de 50.000 euro la unii,insa ar trebui sa avem si performanta nu credeti?!!!!!!!!!!Parerea mea este ca profesorii au fost umiliti de clasa politica ,iar altii care nu se mai RESPECTA ca profesori,au fost nevoiti sa ceara SPAGA,dar asta e tot o forma de furt,asa ca cei nemultumiti ar trebui sa iasa in strada sa se manifeste ,ca doar e democratic,nu???????,ma gindesc.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2738 (s) | 22 queries | Mysql time :0.125447 (s)

loading...