News Flash:

Universitatea Cuza, capitala academica a invatamantului economic

21 Octombrie 2010
1129 Vizualizari | 2 Comentarii
In cadrul momentului împlinirii a 150 de ani de la înfiintarea Universitatii Al. I. Cuza (UAIC), Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA) va marca acest moment aniversar prin organizarea celei de-a IV-a editii a Conferintei Internationale intitulate Globalization and Higher Education in Economics and Business Administration (GEBA 2010), care se va desfasura pana pe 23 octombrie 2010. Editia din acest an a GEBA 2010 încurajeaza cooperarea internationala în domeniul economic si de administrare a afacerilor la nivelul învatamântului superior, prin stimularea cercetarii acestui domeniu oferind oportunitati pentru dezvoltarea de idei fundamentale si transdisciplinare, care sa deschida noi parteneriate în domeniul cercetarii, dezvoltarii si inovarii la nivel national si international. La aceasta conferinta s-au înscris peste 150 de participanti de la institutii de învatamânt superior din tara, respectiv din Bucuresti, Timisoara, Cluj si Suceava. De asemenea, din strainatate participa reprezentanti din Franta, Italia, Spania sau Statele Unite ale Americii (SUA). Printre cele mai importante evenimente asociate acestei manifestari stiintifice sunt prelegerile sustinute de reputati cercetatori si practicieni din domeniul economic: Ovidiu Ispir, auditor în cadrul Curtii Europene de Auditori, prof. dr. Irinel Dragan, de la Universitatea din Texas, prof. Giorgio Dominese, de la Universitatea din Roma, prof. dr. Yener Kandogan, de la Universitatea din Michigan-Flint, prof. dr. Mihai Korka.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

iesean  | #127929
Stiti ce se aniverseaza la A.I.Cuza in realitate?
150 de ani de cand Universitatea A.I.Cuza nu a ocupat niciun loc in primele 500 de universitati ale lumii,20 de ani de cand produce someri pe banda si probabil 99 de ani de cand un profesor este in plina a activitate creatoare la care urmeaza alti vreo 200 de profesori la rand. In schimb se afla in topul nepotismelor,nasismelor si cumetrismelor cat si a elitelor chiar de premiul Nobel ce au plecat scarbite de aceasta institutie si acum fac furori in universitatile americane.
HABAR NU AVETI  | #127937
Universitatea CUZA este cea mai prestigioasa din tara si s-a apropiat de locul 500, comparativ cu urmatoarea Univ. care este la peste 500 locuri distanta....
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1995 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019471 (s)

loading...