News Flash:

Agmus ramane in continuare la stat

3 Noiembrie 2000
1119 Vizualizari | 0 Comentarii
•Desi au cumparat dosarul de prezentare, belgienii de la Sidem nu au depus vreo oferta pentru licitatia de astazi •Fara nici un ofertant, Agmus va trebui sa mai astepte pana la realizarea privatizarii

Chiar daca firma belgiana Sidem a cumparat dosarul de prezentare al firmei iesene Agmus, pana la termenul limita fixat de FPS Iasi nu a depus nici o oferta de cumparare. In acest fel, Agmus ramane in continuare in portofoliul statului, fiind una din firmele incluse pe lista celor dificil de vandut. Chiar daca, pe parcurs, dosare de prezentare ale firmei au mai fost cumparate, pana in prezent nu a existat nici o oferta concreta de achizitionare a pachetului majoritar de actiuni. E drept ca un om de afaceri iesean s-a aratat extrem de interesat de preluarea acestei societati, insa conducerea FPS Iasi a apreciat ca in intentiile respectivului om de afaceri ar fi "sa-i vindem pe doi lei societatea Agmus".
Ultima firma interesata, ai carei reprezentanti au fost prezenti la Iasi in urma cu cateva saptamani, a fost Sidem, din Belgia. La discutiile cu seful FPS Iasi a fost prezent managing directorul societatii, Walter Verfaille, care a vizitat atat Agmus, cat si firma Moldoplast.
"Chiar daca firma belgiana s-a aratat interesata de aceste doua societati din Iasi, trebuie precizat ca in Belgia 90% din numarul total de firme sunt de tipul unor asociatii familiale, fiind specializate strict pe un domeniu ingust. In aceste conditii, este putin probabil ca firma belgiana sa aiba capacitatea de a prelua una din cele doua societati iesene", a declarat Ioana Dornescu, directorul FPS Iasi.
Cum Fondul nu doreste sa renunte, cel putin deocamdata, la pret, singurele variante plauzibile ar fi divizarea societatii sau scoaterea ei la vanzare pe piata extrabursiera, mod de vanzare prin care statul roman a obtinut preturi destul de bune in acest an. Datoriile societatii, la fel ca in cazul Moldoplast, depasesc, insa, valoarea capitalului social, fapt pentru care cumparatorii nu prea se inghesuie. FPS Iasi ar dori sa obtina pretul fixat, suma la care s-ar adauga si datoriile ce trebuie achitate, iar in acest caz suma pe care investitorul va trebui sa o plateasca va fi extrem de mare.
La Agmus statul mai detine 69,975% din actiuni, ceilalti actionari fiind Societatile de Investitii Financiare (SIF), cu 20,031%, 9,969% au fost privatizate prin programul de privatizare in masa, in vreme ce alti actionari detin 0,025%. Capitalul social al societatii de ridica la 15,683 miliarde lei, iar valoarea nominala a unei actiuni este de 25.000 de lei. FPS Iasi scosese la vanzare un pachet de 438.975 de actiuni, la o valoare totala de 26,33 miliarde lei, adica un pret de 60.000 de lei pentru fiecare actiune.
Mihai ANDREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1357 (s) | 22 queries | Mysql time :0.026710 (s)

loading...