News Flash:

Ambasadorul Republicii Peru este casatorit cu o ieseanca

23 Noiembrie 2005
794 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ambasadorului Republicii Peru, Elard Escala, a efectuat ieri o vizita de lucru in municipiul Iasi •Cu aceasta ocazie, Excelenta Sa Elard Escala a propus dezvoltarea relatiilor municipiului cu orasul Cusco, al doilea ca importanta din Peru, dupa capitala Lima •Insotit de viceprimarul Constantin Adascalitei la Galeriile de Arta Pod Pogor-fiul, ambasadorul i-a prezentat pe cei doi fotografi romani care au participat la o expeditie ce a avut loc anul trecut pe teritoriul Republicii Peru, ocazie cu care au facut peste zece mii de fotografii Municipiul Iasi poate deveni prima localitate din Romania care se infrateste cu un oras din Peru. Initiativa relatiilor dintre orase a venit din partea ambasadorului Republicii Peru, Excelenta Sa Elard Escala, care a efectuat ieri o vizita la Iasi si a propus dezvoltarea relatiilor municipiului cu orasul Cusco, al doilea ca importanta din Peru, dupa capitala Lima. Viceprimarul Constantin Adascalitei, care l-a primit pe ambasador in lipsa primarului Gheorghe Nichit,a este optimist in ceea ce priveste consolidarea relatiilor dintre cele doua parti si sustine ca va propune Consiliului Local adoptarea proiectului de infratire. De precizat ca Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" si Universitatea din Cusco au colaborat pana acum in cadrul schimburilor de experienta si al comunicarilor stiintifice. "In cadrul discutiilor pe care le-am avut cu ambasadorul am descoperit similitudini intre cele doua orase. Ambele au o istorie si traditie foarte veche. Mai mult, si nivelul de dezvoltare economica a oraselor este asemanator. De aceea, dezvoltarea relatiilor de afaceri dintre firmele iesene si cele din Peru va fi o prioritate in cadrul infratirii", a declarat ieri viceprimarul Constantin Adascalitei. Acesta a tinut sa precizeze insa ca dintre cele 34 de firme romano-peruane, care au o cifra de afaceri de peste 20 milioane dolari anual, nici una nu activeaza la Iasi. Infratirea dintre orase este promovata poate de ambasadorul peruan si dintr-un motiv personal. Reprezentantul diplomatic este casatorit cu o romanca, originara din Iasi. In acelasi timp, ambasadorul este nascut in Cusco si infratirea dintre orase reprezinta pentru diplomatul peruan si o transpunere a legaturii de familie. Expozitie de fotografie Excelenta Sa Elard Escala a participat, aseara, la vernisajul expozitiei de fotografie "Intalnire cu zeii sub cerul incas", care a avut loc in incinta Galeriilor de Arta Pod Pogor-fiul. Insotit de viceprimarul Constantin Adascalitei, ambasadorul i-a prezentat pe cei doi fotografi romani care au participat la o expeditie ce s-a desfasurat anul trecut pe teritoriul Republicii Peru, ocazie cu care au realizat nu mai putin de zece mii fotografii. "Cei doi fotografi romani, Stelian Pavalache si Dragos Nedelcu, alaturi de un grup de alpinisti, au participat la o expeditie in perioada careia au efectuat peste 10 mii de fotografii ce ilustreaza peisaje si portrete si sunt dovada celor vazute de acestia pe teritoriul Republicii Peru. In acesta expozitie sunt doar 60 de fotografii, insa toate cele 10 mii au fost efectuate de la 2.800 de metri, altitudine la care este situata Cetatea Machu Pichu, pana la 6 mii de metri in muntii Anzi", a declarat Elard Escala. In urma expeditiei celor doi fotografi in Peru, a fost realizat un documentar difuzat pe canalul de televiziune National Geographics si, de asemenea, in presa internationala au fost publicate o serie de articole si cronici despre viata oamenilor care traiesc la aproximativ 3 mii metri inaltime. Jorge Gonzales, presedinte al Centrului Cultural al Americii Latine si Caraibelor, a afirmat ca prin intermediul fotografiilor expuse, vizitatorii pot cunoaste ceea ce insemna viata, cultura si traditiile locuitorilor din Peru. "Cel mai important lucru realizat de fotografii romani, carora li se poate recunoaste talentul de la prima privire aruncata asupra fotografiilor, a fost acela ca s-a reusit difuzarea culturii si traditiei din Peru", a declarat Gonzales. Diana LITе Lucian SCHIOPU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1425 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023905 (s)