News Flash:

Bursa Locurilor de Munca

27 Septembrie 2008
863 Vizualizari | 0 Comentarii
La sala de sport a Liceului Mihail Sadoveanu din Pascani a fost organizata ieri Bursa Locurilor de Munca. Cu aceasta ocazie au fost contactati sa participe 60 de agenti economici. Dintre acestia, 35 s-au prezentat cu oferte pentru persoanele aflate in cautarea unui loc de munca. In total, agentii economici au oferit pentru pascaneni un numar de 381 de locuri de munca. De asemenea, comparativ cu anii anteriori, ieri la Bursa Locurilor de Munca s-au prezentat foarte multi pascaneni. Astfel, potrivit reprezentantilor Agentiei Locale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ALOFM), la bursa au participat in jur de 356 de persoane, dintre care 300 erau proaspat absolventi.

"Noi, in calitate de organizatori, am incercat sa aducem cat mai multi angajatori si cred ca am si reusit, deoarece au fost mai multi fata de alte ori. De asemenea, putem spune ca am avut o prezenta buna si din partea celor aflati in cautarea unui loc de munca", a spus Valerian Varga, seful ALOFM Pascani. Ieri au fost angajate pe loc cinci persoane. Dintre acestea, doua aveau studii superioare iar trei, studii medii. "In ceea ce priveste persoanele interesate de un loc de munca, putem spune ca dupa calculul nostru, in sala au fost prezenti in jur de 356 de oameni. Mai mult, cinci dintre acestia s-au angajat pe loc. Este vorba despre doua persoane cu studii superioare si trei persoane cu studii medii", a adaugat Valerian Varga, seful ALOFM Pascani.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4142 (s) | 22 queries | Mysql time :0.289161 (s)

loading...