News Flash:

Consumul de carburanti ar putea scadea cu 10% in 2010

4 August 2010
823 Vizualizari | 1 Comentarii
Consumul de carburanti pe segmentul de retail (benzinarii) ar putea scadea cu circa 10% in acest an, a declarat miercuri, intr-o conferinta de presa, Mariana Gheorghe, directorul general executiv al producatorului de titei si gaze OMVPetrom.

"Credem ca masurile de eficientizare luate vor duce la scaderea consumului comercial, dar si a celui privat. Acestea ne fac sa vedem pentru retail o scadere de circa 10% pentru tot anul 2010. Insa nu putem controla comportamentul clientilor", a declarat Mariana Gheorghe, potrivit NewsIn.
Aceasta a adaugat ca, in primul semestru al acestui an, compania a inregistrat o scadere a vanzarilor totale de carburanti cu 12% si cu 6% la vanzarile cu amanuntul.
"Un mare impact l-a avut vanzarea de pacura, aflata la nivelului anului trecut, ce duce la o evolutie negativa a vanzarilor comerciale", a explicat CEO-ul Petrom.
In opinia Marianei Gheorghe, 2011 insa va fi un an si mai dificil.
"Va depinde de raspunsul pietei la masurile de eficientizare luate, dar mai ales la masurile pe care Guvernul le va lua pentru credterea economica", a precizat directorul general executiv al Petrom.
Petrom este cea mai mare companie romaneasca de petrol si gaze, cu activitati in sectoarele Explorare si Productie, Rafinare si Marketing, Gaze Naturale si Energie. Petrom exploateaza in Romania rezerve dovedite de petrol si gaze estimate la 823 milioane barili echivalent petrol (854 milioane de barili echivalent petrol la nivel de Grup), are o capacitate maxima anuala de rafinare de 8 milioane tone si circa 550 de statii de distributie carburanti in Romania. Compania detine, de asemenea, o retea internationala de 268 benzinarii, localizate in Republica Moldova, Bulgaria si Serbia.
In anul 2009, cifra de afaceri a Petrom a fost de 3 miliarde euro.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

vasile  | #117663
Datorita masurilor anicriza luate de guvernul boc boc, personal am scazut consumul lunar cu 50%. Si ca mine sunt multi altii.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4278 (s) | 22 queries | Mysql time :0.316070 (s)