News Flash:

Dulcele targ al Iesilor

16 Aprilie 2004
933 Vizualizari | 0 Comentarii
Lectia inaintasilor Mi-a cazut in mana inteligentul volum al frantuzului Georges Maurevert, intitulat Cartea plagiatelor. Este o incursiune amuzata in istoria acestei milenare si mereu profitabile indeletniciri intelectuale, din a carei lectura s-ar putea trage incheierea ca marile spirite au fost si cei mai inraiti jefuitori. Caci exemplele sunt pur si simplu strivitoare: Dante, Milton, Montaigne, Pascal, Shakespeare, Corneille, Racine, La Fontaine, Moliиre, Voltaire, Chateaubriand, Balzac, Stendhal, Hugo, Baudelaire, D’Anunzio etc. Cartea ar merita tradusa in romaneste din doua motive: mai intai, pentru ca le-ar da simpaticilor nostri plagiatori tonicul sentiment ca n-au fost, cum nu sunt nici azi, singuri; apoi, pentru ca, pomenindu-se intr-o companie asa de ilustra, si-ar mai lasa poate timiditatea deoparte, ajungand sa-si poarte cu mandrie prin lume nobilul stigmat. Caci plagiatorul roman e inca rusinos din fire, sfiindu-se a-si recunoaste inaltele merite si, cu atat mai mult, a-si cere drepturile aferente. Victima a unei morale desuete, el mai resimte brigandajul intelectual ca pe un pacat si chiar se simte jignit cand i se da la iveala metoda de lucru. Va mai curge destula apa pe Dambovita si pe Bahlui pana sa se poata lauda cu indrazneli de felul celei aratate de Shakespeare, care, dupa ce i se jucase, si nu fara succes, o jumatate de duzina de piese, avusese taria sa afirme, intr-o dedicatie pe un poem oferit contelui de Southampton, ca abia acela merita a fi numit "intaiul vlastar al imaginatiei mele". Dar, daca nu au, deocamdata, curajul de a-si schimba "porecla in renume", distinsii nostri contrabandisti intelectuali par sa fi mostenit, in schimb, ceva din tupeul poetului italian Ludovico Domenichi (celebru pentru ca, nemultumit doar sa-i sterpeleasca poemele unui contemporan, Antonio Doni, l-a si batjocorit bine) ori al lui Stendhal, care, dupa ce l-a copiat fara mila pe italianul Carpani in Vietile lui Haydn, Mozart si Metastasio, nu a ezitat sa-l mai si acuze public de plagiat. Lucrurile sunt, fireste, interpretabile intr-o oarecare masura, dovada ca gestul lui Bayle a si fost interpretat ulterior ca o imensa onoare facuta nefericitului Carpani, salvat prin plagiere de la o binemeritata uitare. Ceea ce s-ar putea traduce cam asa: a jefui inseamna sa daruiesti notorietate. Dar si, cateodata, sa urasti pana la a dori disparitia celui jecmanit. Aceasta forma absoluta a geloziei plagiatorului, ilustrata si ea de Maurevert, n-a fost inca atinsa de plagiatorul roman pana la aceasta ora. Sau, cine stie?, poate ca informatiile noastre sunt lacunare. Iata insa primul exemplu din Muarevert: Bruni d’Arrezzo descopera, pe la inceputul veacului al XV-lea, o istorie a gotilor, scrisa in greceste de batranul Procopius, o traduce, o publica drept a sa si distruge originalul; de abia in 1444, un al doilea manuscris al lui Procopius face sa se descopere inselatoria. Si al doilea: venetianul Alciano este la randu-i acuzat ca ar fi distrus, dupa ce si-a insusit cele mai frumoase pasaje, un tratat al lui Cicero, intitulat De gloria. Amandoua cazurile s-ar preta admirabil unei analize psihanalitice. Alexandru Dobrescu
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1661 (s) | 24 queries | Mysql time :0.024594 (s)