News Flash:

Guvernul a decis sa elimine impozitul minim

30 Septembrie 2010
911 Vizualizari | 0 Comentarii
Guvernul a decis sa elimine impozitul minim, de la 1 octombrie. Premierul Emil Boc sustine ca aceasta masura vine în sprijinul agentilor economici. "Am decis eliminarea impozitului minim începand cu 1 octombrie. Asta înseamna ca impozitul minim nu va mai fi platit începand cu 1 octombrie, iar agentii economici vor plati impozitul pe profit dupa regula generala", a declarat Boc. "Firmele vor plati, de la 1 octombrie si pana la 31 decembrie 2010, impozit pe profit, iar de la 1 ianuarie 2011, impozitul va fi tintit spre domenii de evaziune fiscala", a precizat ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu. Premierul a mai anuntat ca a fost adoptata o OUG, care prevede diminuarea nivelului dobanzii datorate pentru creantele fiscale neachitate la termen, reglementarea posibilitatii neînceperii executarii silite în cazul în care contribuabilul are o cerere de restituire rambursare si reglementarea compensarii de drept. In luna august, Sebastian Vladescu, la acea data ministru al Finantelor, a declarat ca Guvernul va elimina, la 1 octombrie, impozitul minim, care, de la începutul anului viitor, va fi înlocuit cu impozitul forfetar. Eliminarea impozitului minim în aceasta toamna a fost anuntata înca din luna iulie, de premierul Emil Boc, care nu a oferit, însa, o data exacta. Impozitul minim, introdus în primavara anului trecut, este cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), daca firmele au venituri totale de pana la 52.000 lei, si 43.000 lei (circa 10.000 euro), pentru venituri de peste 129 milioane lei. Firmele care înregistreaza profit platesc impozit de 16%, dar nu mai putin de limita minima aferenta intervalului de venituri în care se încadreaza. La începutul acestui an, Guvernul a intentionat sa înlocuiasca impozitul minim cu un impozit forfetar, însa masura a fost amanata.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1441 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017325 (s)