News Flash:

Hepatitele virale fac milioane de victime

17 Iunie 2002
1361 Vizualizari | 0 Comentarii
•In ultima perioada, hepatitele virale au ocupat primele locuri printre bolile transmisibile

Hepatitele virale sunt imbolnaviri cauzate de virusuri diferite ca structura, cu manifestari clinice variate si caracteristica de raspandire universala. In ultimele decenii, hepatitele virale au reprezentat unele dintre cele mai comune tipuri de infectie virala, ocupand primele locuri printre bolile transmisibile. Cele mai cunoscute tipuri de hepatita virala sunt cele determinate de virusurile A, B, C, D, E si, mai recent, virusul G si TT.
Dupa numerosi ani de observatii clinico-epidemiologice si cercetari virusologice sau experimentale, a fost posibila cunoasterea din ce in ce mai aprofundata a mecanismelor care pot genera imbolnavirea, dar, din pacate, multe aspecte de preventie si terapie au ramas inca un deziderat. Astfel, referindu-ne numai la posibilitatile de prevenire a bolii prin utilizarea unor vaccinuri, beneficiem de preparate eficiente numai in cazul infectiilor cu virusurile hepatitelor virale A (HVA) si a hepatitelor virale B (HVB).
Hepatita virala A a fost semnalata cu sute de ani in urma, dar cunostintele in domeniul etiologiei si clinicii bolii sunt destul de recente. Boala, manifestata predominant benign la copii, poate cunoaste o evolutie severa la adultii fara protectie specifica prin anticorpi aflati, in prezent, in proportii mai crescute, in tarile industrializate. Totodata, in ultimii ani, HVA a devenit o "maladie a voiajorilor" ca urmare a brasajului intens al populatiei globului mai ales spre zone unde boala este frecventa. Din aceste considerente medicale, dar si a celor de ordin economic, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) sprijina numeroase programe de cercetare care urmaresc ameliorarea productiei de vaccin anti-HVA. Un astfel de preparat a fost obtinut prima data in 1978 si perfectionat in anii urmatori. Vaccinurile omologate s-au impus la nivel mondial datorita eficientei ridicate si a costurilor accesibile.

Vaccinul nu previne infectiile hepatice

Vaccinul havrix are ca indicatie imunizarea activa fata de infectiile produse de virusul HVA la persoanele cu risc de expunere la acest agent infectios. Este de precizat ca vaccinul nu previne insa infectiile hepatice produse de alte tipuri de virusuri cum ar fi cele HVB, HVC, HVC etc. In tarile unde HVA este mai putin frecventa recomandarea acestui preparat este prioritara la pacientii care pot prezenta un risc crescut, cum ar fi: calatorii in zonele cu prevalenta crescuta a infectiei; personalul fortelor armate; persoanele cu risc profesional de contaminare sau datorat comportamentului sexual (homosexuali, persoane cu parteneri sexuali multipli); hemofilici; utilizatori de droguri injectabile; bolnavi cu boli hepatice cronice. Pentru zonele cu incidenta crescuta a bolii toti indivizii care sunt neprotejati prin anticorpi pot fi imunizati cu acest preparat vaccinal. In perspectiva, produsele imunologic active obtinute prin tehnici avansate de inginerie genetica si din polipelpide sintetice vor schimba profilul epidemiologic al acestei boli care mentine inca frecventa in multe tari, inclusiv Romania.

Intre 1,5 si doua milioane de decese

Cu consecinte mult mai grave, hepatita virala B (HVB) are o larga raspandire, astfel incat, la nivel mondial, se apreciaza ca peste doua miliarde de oameni au trecut prin aceasta infectie, dintre care 300 de milioane au ramas purtatori cronici de virus. Anual, HVB produce peste 100.000 de cazuri de hepatita fulminata, 400.000 de hepatite cronice, 70.000 de ciroze hepatice si aproximativ 300.000 cazuri de cancer primar. Situatiile statistice din anii anteriori semnalau faptul ca manifestarile clinice severe de HVB pot determina anual 1,5 - 2 milioane de decese. Implicatiile medicale deosebite, absenta unui tratament eficient, suferinta, daunele socio-economice au impus obtinerea unui vaccin eficient. Succesele obtinute in realizarea unei protectii postvaccinale eficiente si pe termen lung au stimulat cercetarile pentru perfectionarea vaccinurilor cat mai imunogene, fara riscuri, usor de administrat si la un pret de cost accesibil oricarei categorii sociale. Preparatele de ultima generatie bazate pe tehnicile de genetica moleculara au revolutionat strategiile de prevenire a bolii, ele dovedindu-se a intruni toate calitatile unui vaccin aproape de "ideal". In prezent, sunt vaccinati cu prioritate anti-HVB atat copiii din primul an de viata, aplicat gratuit si obligatoriu la intreaga populatie infantila, cat si unele categorii cu risc epidemiologic de contaminare. Mai recent, preparatele care reprezinta vaccin combinat anti-HVA si anti-HVB pentru copii si adulti confera imunitate fata de riscul ambelor infectii. Pe baza experientei deja acumulate in imunizarea anti-HVA si HVB, cu acest vaccin se considera ca protectia postvaccinala persista cel putin 4-5 ani si poate fi prelungita prin revaccinari ulterioare.
Cu toate beneficiile imense pe care le implica aceasta metoda tintita de prevenire a bolilor infectioase, nu trebuie sa se uite faptul ca recomandarea si administrarea oricarui preparat vaccinal constituie responsabilitatea exclusiva a medicilor.
Conf. dr. Doina AZOICaI
Catedra de epidemiologie de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr.T.Popa"
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1565 (s) | 22 queries | Mysql time :0.043167 (s)