News Flash:

Iesenii traiesc pe datorie la stat

20 Septembrie 2000
1232 Vizualizari | 0 Comentarii
•Jumatate din impozitele datorate bugetului raman neincasate

Doar jumatate din impozitele si taxele iesenilor ajung pana la urma la bugetul de stat. Conform datelor puse la dispozitie de Directia Generala a Finantelor Publice si a Controlului Financiar de Stat, valoarea totala a impozitelor si taxelor colectate de finantistii ieseni in primele luni ale anului acestuia sunt cu putin mai mari decat datoriile la bugetul de stat, cu majorari si penalitati. Astfel, pana in luna august, iesenii au platit statului 1.427 de miliarde lei, in conditiile in care datoriile la buget se ridica la peste 1.100 de miliarde lei. Conform raportului Directiei de Finante, incasarea impozitelor a respectat programul cerut de Ministerul de Finante, iar din luna mai a acestui an, incasarile au fost mai mari decat cele planificate. Cea mai productiva luna a fost iulie, cand finantele iesene au adunat de la populatie si de la agentii economici peste 222 de miliarde lei. Luna cea mai slaba a fost februarie, cu doar 89 de miliarde lei adunati la vistieria statului. Veniturile cele mai mari la bugetul de stat provin de la Administratia Fiscala Iasi, care a adus la buget peste 507 miliarde lei.

Datoriile sunt in crestere

Datoriile firmelor iesene catre bugetul de stat insumeaza in prezent peste 1.100 de miliarde lei, suma care echivaleaza cu pretul a peste cinci tone de aur pe piata internationala. Datoriile catre bugetul de stat au crescut cu peste 80 de miliarde lei fata de luna iunie, respectiv cu 8%. Directia de Finante avea de incasat, la 31 iulie, 650 de miliarde lei taxe si impozite restante, la care se adauga alte 500 de miliarde reprezentand majorari de intarziere. Cele mai mari datorii le au firmele de stat, cu debite de la 30 la aproape 150 de miliarde lei. Cea mai mare parte a restantelor o reprezinta TVA, in valoare de aproape 270 de miliarde lei si impozitul pe profit, cu 126 de miliarde lei. Accizele restante insumeaza 111 miliarde lei, iar impozitul pe profit este in urma la plata cu 86 de miliarde lei.

Gaurile negre se adancesc

Statul are la dispozitie doua metode sa recupereze datoriile: executarea conturilor bancare si scoaterea la licitatie a activelor. Conturile bancare, totusi, acopera doar rareori cuantumul datoriilor, iar activele societatilor sunt greu de valorificat. Ministerul de Finante are nu de putine ori surpriza sa descopere ca mare parte din bunurilor unei firme datornice sunt gajate la banci, iar in unele cazuri bancile au demarat deja propriile actiuni de recuperare silita a debitelor. In plus, cele mai multe din aceste active sunt fara valoare pe piata, cum ar fi cazanele de turnare din industria metalurgica si liniile de productie invechite cautate doar pe piata fierului vechi. Debitele reale sunt mai mari, deoarece mai putin de jumatate din firmele iesene au depus la finante declaratiile fiscale pe baza carora situatia a fost intocmita. Un control al Directiei de Finante ar putea arata ca, de fapt, situatia incasarii impozitelor si taxelor in judetul Iasi este mai grava.
Mihai URSU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1225 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012759 (s)