News Flash:

Meteoritii, cruciali pentru aparitia vietii pe Pamant

9 Decembrie 2008
2374 Vizualizari | 2 Comentarii
Meteoritii cruciali pentru aparitia vietii pe Pamant
• Meteoritii, numiti condritici, alcatuiti din praful rezultat dupa formarea Soarelui, contin carbon, fier si nichel, care sunt elemente chimice esentiale pentru aparitia moleculelor organice mai complexe


Meteoritii au avut un rol crucial in aparitia vietii pe Pamant, potrivit cercetatorilor japonezi, care au recreat in laborator conditiile existente la inceputul formarii sistemului nostru solar, in urma cu patru miliarde de ani, cand coliziunile lor cu Terra erau foarte frecvente, informeaza France Presse.

Acesti meteoriti, numiti condritici, alcatuiti din praful rezultat dupa formarea Soarelui, contin carbon, fier si nichel, care sunt elemente chimice esentiale pentru aparitia moleculelor organice mai complexe. Echipa de cercetatori japonezi, condusa de Yoshihiro Furukawa, a propulsat in laborator, timp de sase ore, la o viteza foarte mare, aceste elemente chimice in prealabil incalzite la temperatura de 450 de grade Celsius. Experimentul a avut ca scop eliminarea oricarei urme organice, pentru a recrea conditiile in care meteoritii condritici au aterizat in oceanul primitiv, potrivit autorilor, al caror studiu a fost publicat in revista Nature Geoscience. Terra s-a format acum 4,5 miliarde de ani, in urma unui proces de coliziune a unor proto-planete. Oceanul primitiv s-a format acum 4,3 miliarde de ani, atunci cand numarul acestor coliziuni s-a diminuat, cand temperatura la suprafata Terrei a scazut, permitand apei atmosferice sa se condenseze. La finalul experimentului, oamenii de stiinta au recuperat numeroase molecule organice, printre care acizi grasi, amine si un acid aminic. Cercetatorii au ajuns astfel la concluzia ca moleculele organice de pe Terra primitiva au aparut in urma unor procese de sinteza, provocate de impactul cu meteoritii. "Majoritatea moleculelor organice necesare aparitiei vietii au fost generate de caderea in ocean a meteoritilor extraterestri continand fier si carbon solid", a afirmat Furukawa. Prezenta unui ocean era o conditie prealabila pentru a se ajunge la o hidrogenizare suficienta a carbonului, care sa duca la sintetizarea biomoleculelor si a precursorilor necesari aparitiei vietii. Coliziunile cu meteoritii, in primele sute de milioane de ani de dupa formarea sistemului nostru solar, au fost mult mai numeroase si mai violente decat experimentul recreat in laborator de oamenii de stiinta japonezi. Din acest motiv, acestia cred ca materia organica primitiva era cu siguranta mai abundenta, mai variata si mai complexa decat substantele organice pe care le-au obtinut in laborator.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

cineva  | #50675
pana la urma care ne sunt rudele maimutele....dumnezeu...sau meteoritii...????
Altcineva  | #50676
Aha....interesant articol....japonezii astia :)))
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1570 (s) | 22 queries | Mysql time :0.038871 (s)