News Flash:

Mos Craciun a mers cu daruri la copiii cu handicap

23 Decembrie 2006
835 Vizualizari | 0 Comentarii
In urma cu doua zile, la Ateneul din Tatarasi, copiii cu handicap de la Fundatia "Casa Sperantei" Iasi au organizat o serbare de sfarsit de an, serbare de la care nu a lipsit nici Mos Craciun. Sala a fost plina, la serbare participand aproape 60 de copii cu handicap, care sunt membrii ai Fundatiei Casa Sperantei, cei mai multi dintre acestia fiind insotiti si de parinti.

De asemenea, printre spectatori s-au aflat si elevi de la Scoala Waldorf, de la Grupul Scolar Stefan Procopiu si elevi de la Colegiul Tehnic Gh. Asachi Iasi. Copiii, membri ai Fundatiei, au cantat colinde si au spus poezii, iar Mosul i-a rasplatit cu cadouri. Elevii de la Liceul Gh. Asachi care au venit sa ii colinde pe copii au adus pentru acestia si cateva cadouri. "Colegii mei din clasa a XI-a H si de la alte doua clase au pus mana de la mana si au adus pentru copii niste dulciuri", a spus Adriana Rosca, eleva clasa a XI-a. La serbare au fost prezenti si membrii Asociatiei Centrul pentru Respectarea Drepturilor Omului (CREDO) care au oferit pachete cu dulciuri copiilor din Fundatie. "Suntem foarte multumiti de gestul celor de la CREDO. Au venit ieri la noi (miercuri - n.r.) si au adus pachete cu alimente, pe care le-au dus la familiile din care fac parte copii, membri ai asociatiei noastre. La serbare, membrii CREDO ofera pachete cu dulciuri pentru copii", a spus Doina Marta Asachi, presedinte Casa Sperantei.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3695 (s) | 22 queries | Mysql time :0.251852 (s)