News Flash:

Pocainta preotului Stoleriu fata de ziaristi

5 August 2004
1374 Vizualizari | 0 Comentarii
•Dupa ce a instigat credinciosii impotriva ziaristilor, preotul paroh al noii biserici din Galata si-a cerut scuze

Preotul paroh al noii biserici "Adormirea Maicii Domnului" din Galata, Mircea Stoleriu, si-a cerut scuze, de nenumarate ori, ziaristilor pe care cu cateva zile in urma i-a insultat rusinos chiar in fata altarului. Astfel, preotul Stoleriu regreta gestul sau, prin care a instigat zeci de credinciosi impotriva ziaristilor, imediat dupa predica Sfintei Liturghii de duminica, cand le-a sugerat enoriasilor sa-i scuipe si sa-i batjocoreasca pe jurnalisti. Incalcand cele mai elementare norme duhovnicesti, chiar in prima zi a Postului Sfintei Marii, preotul paroh si-a motivat pacatul prin oboseala si prin neputinta de a se abtine unor replici adresate ziaristilor. "Mi-am dat seama inca de atunci ca am gresit, imi pare foarte rau pentru gestul meu si imi cer scuze fata de ziaristi. In ultimul timp insa, biserica este foarte mult atacata, iar noi, cei care construim biserici, avem o misiune foarte grea, intervenind si o uzura in tot ceea ce facem. Pe fondul acesta, de atac permanent impotriva bisericii, dar si de oboseala, cu multa parere de rau recunosc cele ce am afirmat", a declarat Mircea Stoleriu. Totusi, acesta s-a aratat oarecum deranjat de faptul ca reporterii cotidianului ZIUA de Iasi au speculat greseala sa, neintelegand ca biserica nu reprezinta un loc in care sa aiba loc rabufniri pe diverse teme. Preotul Stoleriu a mentionat ca motivul principal care l-a facut sa foloseasca alte arme decat rugaciunea a fost reprezentat de unele critici care i-au fost aduse, in ceea ce priveste constructia impunatoare a bisericii din Galata. "S-a scris ca facem palate, insa nu este casa noastra, ci a lui Dumnezeu. Biserica, la dimensiunile sale, este o necesitate, atata timp cat avem peste 15 mii de enoriasi. Pentru atatia credinciosi, biserica este mica. Totodata, in imprejurimile bisericii nu exista nici o preocupare pozitiva pentru oameni", a precizat Mircea Stoleriu. Constructia noii biserici din cartierul Galata a inceput in urma cu 13 ani, aceasta avand o suprafata de 500 metri patrati si o inaltime de 28 metri.
Dupa asemenea recunoastere a unei greseli, este imposibil ca o persoana sa nu accepte scuzele unui preot, chiar daca si in cazul ziaristilor munca acestora este obositoare. ZIUA de Iasi considera ca atitudinea preotului Stoleriu, care si-a recunoscut greseala, nu este altceva decat o dovada a caracterului sau deosebit, de adevarat slujitor al Bisericii si al credinciosilor care au norocul sa-l aiba ca preot.
Alex PALADE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1289 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013908 (s)