News Flash:

Stanculescu participa la spectacolul-reconstituire al procesului sotilor Ceausescu

1 Decembrie 2009
685 Vizualizari | 0 Comentarii
Athanasie Stanculescu
Fostul general Victor Athanasie Stanculescu, incarcerat pentru a-si ispasi pedeapsa in dosarul Revolutiei de la Timisoara, a confirmat participarea la primul spectacol-reconstituire al procesului sotilor Ceausescu, "Ultimele ore ale lui Ceausescu". Reprezentantii Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) au declarat, luni, ca Victor Athanasie Stanculescu a raspuns afirmativ invitatiei organzatorilor si, in cazul in care va dori sa participe, va fi fi insotit. Acestia au precizat ca exista posibilitatea legala pentru orice detinut sa poata participa la astfel de evenimente. Primul spectacol-reconstituire al procesului sotilor Ceausescu, "Ultimele ore ale lui Ceausescu", va fi prezentat in premiera absoluta pe 10 decembrie, la Teatrul Odeon din Capitala, informeaza un comunicat. La 20 de ani dupa caderea Zidului Berlinului, Institutul International pentru Crima Politica (IIPM) pune in scena pentru prima data o reconstituire a celui mai celebru proces al istoriei europene, in decoruri autentice. Premiera absoluta a spectacolului de teatru documentar "Ultimele ore ale lui Ceausescu" va fi urmata de discutii cu publicul. Cea de-a doua reprezentatie va avea loc vineri, 11 decembrie, de la ora 19.00. Ambele reprezentatii vor fi jucate in limba romana. In spectacol joaca Victoria Cocias, Constantin Cojocaru, Constantin Draganescu, Alexandru Mihaescu, Eugen Cristian Motriuc, Mircea Rusu. Imaginile procesului si executia dictatorilor Elena si Nicolae Ceausescu, in cea de-a doua zi de Craciun din 1989, s-au imprimat adanc in subconstientul colectiv al mai multor generatii din Vest care au urmarit evenimentele la televizor. Institutul International pentru Crima Politica prezinta, 20 de ani mai tarziu, acest eveniment istoric al Revolutiei. Spectacolul "Ultimele ore ale lui Ceausescu" ridica problema relatiei dintre trecut si prezent, in functie de puterea si importanta imaginilor prezentate de mass-media. Proiectul are ca scop reflectarea modului in care s-a scris istoria si se bazeaza pe o documentare minutioasa, avand ca forma de punere in scena reconstituirea. Spectacolul despre ultimul si cel mai celebru proces din istoria Europei a fost pus in scena pe baza unor documente autentice audio si video, pornind de la marturii ale celor implicati si in urma unei documentari la fata locului si a unei reconstituiri minutioase a evenimentelor si a decorului. Astfel, in urma cercetarilor, au rezultat si numeroase discutii cu participanti la rasturnarea regimului si la executia sotilor Ceausescu. De aceea, dintre acestea au fost alese sase monologuri, ele constituind de fapt un inedit prolog al Procesului si stabilind atmosfera din zilele Revolutiei: un amestec de euforie, nesiguranta si sentiment de tradare. Autor si director al proiectului este Milo Rau. Victor Athanasie Stanculescu a fost reincarcerat in 18 septembrie, dupa ce Curtea Militara de Apel Bucuresti a admis contestatia procurorilor la decizia de eliberare pentru un an a fostului general. Stanculescu fusese eliberat in 12 mai din Penitenciarul Jilava. Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti a decis atunci eliberarea lui pe o perioada de un an, pentru rezolvarea problemelor de sanatate.
In 16 octombrie 2008, judecatorii instantei supreme i-au condamnat pe Mihai Chitac si Victor Athanasie Stanculescu la cate 15 ani de inchisoare pentru omor deosebit de grav. Mihai Chitac a fost eliberat din arest in 18 septembrie, pentru trei luni, din motive medicale.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1458 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019206 (s)

loading...