News Flash:

Prestigioasa manifestare stiintifica la Spitalul Universitar "Sf. Spiridon"

2 Iunie 1999
701 Vizualizari | 0 Comentarii
•A doua Conferinta Internationala de Chirurgie este gazduita la Iasi •Banii strinsi din sponsorizari pentru organizarea manifestarii au fost recuperati pe jumatate

A devenit deja o traditie organizarea unor conferinte cu participare internationala intre congresele nationale de chirurgie. Prima conferinta de acest tip a fost organizata in urma cu doi ani, la Suceava, de catre profesorul Costel Plesa, seful Clinicii I Chirurgie a Spitalului Universitar "Sf. Spiridon". Acum, impreuna cu intregul colectiv al Clinicii I Chirurgie, acesta a organizat cea a doua conferinta chirurgicala cu participare internationala la Iasi. Manifestarea se bucura de prezenta profesorului spaniol Ballesta, din Barcelona, secretarul general al Societatii Europene de Videochirurgie, a profesorului Raymond, de la Universitatea din Lyon, cu care spitalul are deja o colaborare inter-universitara, a doctorului J.C. Lotz din Anglia si profesorului T.H. Brown. Consfatuirea de chirurgie este organizata sub patronajul Universitatii de Medicina si Farmacie xGr. T. Popax, a Societatii de Medicina si a Societatii de Medici si Naturalisti din Iasi, in colaborare cu sectia de chirurgie din Spitalul Suceava, care este indrumata de Clinia I Chirurgie. Vor participa chirurgi din toate centrele universitare si din toate spitalele mari din tara. "Ne vin invitati de la Bucuresti - prof. Angelescu, presedintele Societatii Nationale de Chirurgie, prof. Popovici, prof. Andronescu, prof. Bratucu, profesori si chirurgi de la Craiova, Timisoara etc. De asemenea, din Republica Moldova ne vin reprezentanti de frunte ai chirurgiei de peste Prut. In total sint 150 de participanti, sint inscrise peste 100 de teme si este o tematica foarte generoasa, care se refera la o patologie extrem de dificila pentru chirurg", a aratat conf. dr. Eugen Tircoveanu, directorul Spitalului Universitar "Sf. Spiridon", mentionind ca partea cea mai importanta o reprezinta sesiunea de videofilme. Prof. Ballesta va prezenta un numar important de videofilme, ultimele in topul chirurgical si o sesiune de postere. "Temele abordate sint, practic, puneri la punct in probleme foarte actuale ale chirurgiei, este vorba de tehnici chirurgicale de ultim moment", a adaugat conf. dr. Tircoveanu. Exista si un aspect neplacut al organizarii unei asemenea conferinte: banii adunati cu mare greutate si in cantitati foarte mici, de la diferiti sponsori, fusesera depusi la Bankcoop. Din acest motiv, la un moment dat, organizatorii au fost pusi in situatia de a nu putea achita nici tipariturile, nici cocktail-ul, intrucit nu s-a putut recupera intreaga suma, ci doar 50% din valoarea acesteia. Cu toate acestea, sintem siguri ca organizarea nu va lasa de dorit, Spitalul "Sf. Spiridon" avind deja o experienta bogata in ce priveste asemenea manifestari.
Sorin CHIRIAC
Distribuie:  
Incarc...

Libertatea.ro

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2250 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017956 (s)