News Flash:

Unde ne sunt laureatii ?

10 Ianuarie 2001
746 Vizualizari | 0 Comentarii
•In anul 2000, iesenii au cucerit doar cinci medalii de aur la Campionatele Nationale de seniori - individual •Aici nu sunt incluse gimnastele, care au strans numeroase medalii de aur

La o privire de ansamblu asupra clasamentului primilor zece sportivi ai Iasului pe anul 2000, toate lucrurile par a fi la locul lor, numai ca situatia nu este chiar atat de roza in sportul iesean. Vorbind de probele olimpice, observam ca pe primele zece pozitii se regasesc doar sapte medaliati la Campionatele Nationale de seniori, dintre acestia doar patru fiind campioni nationali. Ingrijorator este faptul ca, prima campioana este situata abia pe locul 5 (Mihaela Hilitanu - CSS Gym Conrado), clubul condus si antrenat de profesorul Constantin Radu detinand suprematia in privinta medaliilor obtinute la CN de seniori. De aceea, vom exclude din aceasta analiza gimnastica ritmica (fara a pune la indoiala meritele gimnastelor), pentru a va da seama cam la ce nivel ne situam la celelalte discipline.

Exceptandu-le pe Mihaela Hilitanu si Raluca Puiu (gimnaste detinatoare ale titlurilor de campioane nationale, atat la individual cat si cu echipele), suntem pusi in neplacuta situatie de a consemna in "top ten" doar doi medaliati cu aur la CN de seniori. Este vorba de Neculai Custura (tir cu arcul - CSM - locul 7) si Stefan Vasilache (atletism - CS Politehnica - locul 10), ambii urcand pe cele mai inalte trepte ale podiumurilor la individual. De asemenea, ierarhia ii mai cuprinde pe George Chiriac (rugby - CS Politehnica - locul 6), Stefan Miron (judo - CSS Unirea - locul 7) si Gabriela Bambu (judo - CSS Unirea - locul 9), toti trei fiind medaliati cu bronz la "nationalele" de seniori, primul cu echipa, ceilalti doi la individual.

Cinci titluri la individual

Dincolo de clasamentul intocmit de DTSJ, sa spunem ca sportivii Iasului au cucerit in anul 2000 la finalele CN de seniori un numar de 22 de medalii (17 la individual si cinci la echipe), dintre acestea noua fiind de aur, trei de argint si zece de bronz. Din cele noua titluri nationale, doar cinci au fost obtinute la individual, prin Neculai Custura, Stefan Vasilache, Gabi Mihalcea (de doua ori) si Constantin David, restul distinctiilor fiind rodul muncii unor echipe. Raportand aceste rezultate la numarul sportivilor ieseni care au ajuns la seniorat, ne dam seama ca nu sunt tocmai cum ne asteptam cu totii, din contra. La sfarsit de ciclu olimpic, putem spune ca Iasul a fost reprezentat cat se poate de slab la nivel de seniori in tara, aceste rezultate situand judetul nostru pe o pozitie mult sub potential.

campionatele nationale constantin radu raluca puiu neculai custura
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1398 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018423 (s)

loading...