News Flash:

Pierderi de 15 miliarde lei

18 Februarie 2001
1414 Vizualizari | 0 Comentarii
Conflict mocnit la Regia de Transport

•Sindicatele din regie nu mai doresc acelasi contabil-sef •In ianuarie - septembrie 2000, regia a inregistrat pierderi de 15 miliarde lei •Sindicatele acuza conducerea RATC si municipalitatea ca nu au facut eforturi pentru sustinerea regiei

In cea de-a doua zi a saptamanii viitoare, conducerea Regiei Autonome de Transport in Comun (RATC) va nominaliza, in urma unui concurs, noul contabil-sef al unitatii. Postul a fost declarat vacant dupa ce sindicatele au revendicat, in urma unui conflict de munca deschis pe 14 decembrie 2000, inlocuirea imediata a contabilului-sef Livia Rusu. In memoriul transmis catre Petru Garlea, administratorul RATC, sindicatele au lansat o serie de acuzatii la adresa conducerii regiei si Primariei Iasi. In memoriu s-a mentionat ca factorii responsabili din Primaria Iasi nu au facut eforturi sustinute in vederea eliminarii tranportatorilor ilegali. Continuand in aceeasi ordine de idei, sindicatele au subliniat ca nu s-au facut eforturi pentru imbunatatirea conditiilor de munca si pentru recuperarea pierderilor suferite de RATC. "Consideram ca administratia RATC nu a convins puterea locala (Primarie, Consiliul Local) de grava situatie cu care se confrunta regia, aceasta fiind la un pas de prabusire; propunerile avansate de sindicat fiind tratate superficial sau considerate simple discutii", s-a subliniat in memoriul emis de sindicate.
Pentru a ilustra starea RATC, sindicatele au aratat ca aceasta a inregistrat, in perioada ianuarie - septembrie 2000, prin gratuitatile impuse de Guvern si municipalitate, pierderi de peste 15 miliarde lei. Referitor la participarea la concursul din 20 februarie a Liviei Rusu, Vasile Sandu, liderul Sindicatului Liber din RATC, a declarat: "Consider ca inscrierea la concurs a Liviei Rusu este un gest ce denota o mare obraznicie. Am solicitat conducerii regiei ca respectiva concurenta sa nu fie primita la examen. Contabilul-sef Livia Rusu a avut o prestatie nesatisfacatoare fata de pretentiile pe care le impune regia. De altfel, bilantul contabil negativ pe anul 2000 spune destul de multe despre competentele Liviei Rusu. Salariatii nu mai acorda credibilitate conducerii regiei atat timp cat Livia Rusu va incerca sa-si mentina functia de contabil-sef", a declarat liderul sindical Vasile Sandu.
In replica, administratorul Petru Garlea, a mentionat: "Participarea la concurs a Liviei Rusu este legala. Actuala legislatie a muncii nu permite nici o discriminare". Tendinta Liviei Rusu de a ramane in functia de contabil-sef, in ciuda starii sanatatii sale, este un alt aspect care a iritat sindicatele din RATC. Pe 14 decembrie, in ziua declansarii conflictului de munca la RATC, contabilul-sef Livia Rusu a intrat in concediu medical dupa ce si-a fracturat un brat. Angajatii regiei cunosc faptul ca, anterior acestui incident, Livia Rusu a fost internata in perioada 3 - 19 mai 1999 la Spitalul de Neurochirurgie. In acea perioada, a fost diagnosticata cu sindrom vestibular cerebelo-piramidal, deviatie de mers si hemipareza stanga. Diagnosticul a fost completat de alte tulburari neurologice si a pus in evidenta imposibilitatea desfasurarii unor activitati in posturi de decizie. Sindicatele din RATC s-au pronuntat transant asupra rezultatelor activitatii contabilului-sef Livia Rusu. Hotararea acesteia de a participa la concurs ar putea conduce la escaladarea conflictului de munca din regie. "Conflictul de munca va continua. Exista mai multe cai de atac. Vom participa la sedinta Consiliului de Administratie, care se va desfasura saptamana viitoare, si vom face analiza activitatii pe anul 2000. Consiliul de Administratie va trebui sa demonstreze ca face eforturi in vederea redresarii financiare a regiei", a conchis liderul sindical Vasile Sandu.
Ovidiu MARDARE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2454 (s) | 24 queries | Mysql time :0.112758 (s)