Eveniment-Social

Un viceprimar din Grecia, exmatriculat de la doctoratul de la UMF Iasi

Publicat: 02 dec. 2011

Ieri, judecatorii de la Tribunalul Iasi au respins actiunea unui cetatean grec de anulare a deciziei Biroului Senat prin care acesta a fost exmatriculat de la doctorat de la Universitatea de Medicina si Farmacie Gr. T. Popa din Iasi. Magistratii au considerat ca actiunea grecului nu este intemeiata si nu sunt suficiente argumente pentru a fi reintegrat la doctorat. Membrii Biroului Senat de la UMF Iasi l-au exmatriculat pe Angelos Chronas de la doctorat in luna aprilie 2011, iar el a depus actiune in instanta. In decizia de exmatriculare, membrii Biroului au aratat ca Angelos Chronas nu si-a indeplinit obligatiile impuse de programul de doctorat. „Decizia contestata este nelegala si netemeinica. Ea nu contine termenul, modul si institutia la care poate fi contestata”, s-a plans grecul in contestatia depusa la instanta de judecata. Acesta fusese programat pentru 1 octombrie 2010 sa sustina proba stiintifica, insa nu s-a prezentat. El se apara afirmand ca a avut probleme medicale. „Desi am fost programat pentru 1 octombrie 2010, în vederea sustinerii probei stiintifice, din motive de sanatate subsemnatul nu am putut fi prezent, suferind o entorsa. Chiar daca, din punct de vedere medical, era posibila activitatea intelectuala pentru sustinerea proiectului, imposibilitatea a fost de natura fizica, nesuportând o deplasare. Aceasta, cu atât mai mult cu cât subsemnatul locuiesc în Grecia, unde de altfel îmi desfasor si activitatea profesionala, ca viceprimar”, a declarat Angelos Chronas.

Barbatul are posibilitatea sa declare recurs impotriva deciziei luate ieri de magistratii de la Tribunal.



loading...

Adauga un comentariu