Eveniment-Social

Investitii de sute de miliarde lei vechi in comuna Cristesti – FOTO

Publicat: 03 iun. 2012

@ Gratie primarului comunei, social democratul Constantin Bolohan, comuna Cristesti a beneficiat in aceasta perioada de o serie de investitii importante pentru cetateni @ Dupa mai multe drumuri facute in capitala tarii si nopti petrecute pe drumuri, primarul Bolohan a reusit sa aduca fonduri in localitatea pe care o conduce si la care mai candideaza pentru un nou mandat de primar

Peste 250 de miliarde de lei vechi a primit, pentru investitii, comuna Cristesti, din 2008 si pana la ora actuala. Gratie primarului comunei, social democratul Constantin Bolohan, localitatea a beneficiat in aceasta perioada de o o serie de investitii importante pentru cetateni. Una dintre cele mai importante, care a modernizat comuna din punct de vedere administrativ, este aducerea retelei de alimentare cu apa si canalizare, dar si infiintarea unei statiii de epurare. Edilul sef al comunei s-a declarat multumit de cele realizate pana acum, mai ales ca pe parcursul celor patru ani de mandat, s-a confruntat cu o problema destul de mare, criza  financiara care i-a afectat pe toti. O alta problema a fost aceea ca partidul din care face parte, s-a aflat in opozitie, iar la Bucuresti primarii care solicitau fonduri pentru dezvoltarea comunei, erau tratati de cele mai multe ori la capitolul „diverse”. Chiar si asa, dupa mai multe drumuri facute in capitala tarii si nopti petrecute pe drumuri, primarul Bolohan a reusit sa aduca fonduri in localitatea pe care o conduce si la care mai candideaza pentru un nou mandat de primar. „A fost greu, intr-adevar, dar nu imposibil. Am fost nevoit sa fac numeroase drumuri la Bucuresti, la ministere, pentru ca proiectele mele, ale comunei, sa fie acceptate spre finantare. Nu am fost singur. Am avut sprijin si din partea unor oameni inimosi care m-au ajutat si au inteles importanta pe care aceste proiecte le au pentru familiile din comuna noastra. Sunt inca multe lucruri de facut la noi, la Cristesti. Am pe agenda mea de lucru o serie de planuri si proiecte foarte bine conturate si structurate. Nu ma voi opri aici”, a precizat primarul comunei Constantin Bolohan.

Retea de alimentare cu apa pe distanta Cristesti – Homita

O retea de alimentare cu apa in Cristesti si Homita a fost realizata cu 82 de miliarde de lei vechi.

„Lucrarea a fost inceputa in anul 2011 si s-a intins pe 15 kilometri, intre cele doua sate. Nu a fost finalizata, urmand ca cetatenii sa beneficieze de ea la sfarsitul acestui an sau la inceputul lui 2013. De asemenea, o alta lucrare de o importanta majora urmeaza a fi inceputa. Aici ma refer la reteaua de canalizare si statia de epurare. Organizarea santierului s-a facut deja, si nu trebuie decat sa dam drumul la lucrari in curand, pentru alti 15 km de canalizare. Aici se vor cheltui 60 de miliarde de lei vechi, iar banii au fost alocati de la Ministerul Mediului. In aceasta luna, mai urmeaza sa aiba loc o licitatie pentru platforma de gunoi. Investitia la acest proiect este de circa 30 miliarde lei vechi”, a declarat primarul Constantin Bolohan. Din acesti bani se vor cumpara si o serie de utilaje cum ar fi: un incarcator frontal, un tractor, doua remorci, o vidanja si o masina de imprastiat gunoiul. „Tot gunoiul de grajd va fi transportat cu utilaje moderne, urmand ca dupa depozitarea si macerarea lui sa fie imprastiat pe terenuri agricole”, a mai spus gospodarul sef al comunei.

Un alt drum urmeaza a fi asfaltat

Dupa modernizarea unor drumuri, dar si pietruirea celor cu probleme, primarul a depus un proiect la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), cu scopul de a obtine finantare pentru asfaltarea dumului comunal DC 133, ce leaga comuna Motca de Cristesti si Tatarusi.

„In data de 11 aprilie 2012 s-a semnat contractul de finantare la Iasi si urmeaza sa asfaltam o portiune de 7,2 km de drum. Valoarea contractului este de 1.380.000 de euro. Un alt proiect pentru care la fel am muncit si in curand se vor vedea roadele, este Serviciul de salubrizare propriu. In aceasta luna, ar trebui sa fie incheiat proiectul. S-a achizitionat in comuna o masina de colectat gunoi menajer, s-au cumparat 600 de euro-pubele si mai urmeaza in curand sa mai aducem 1000 de astfel de containere moderne. Vreau ca fiecare familie sa aiba la poarta cate un astfel de container, ele find distribuite gratuit, si sa reusim sa transportam gunoiul menajer civilizat, in conditii europene. Un alt aspect important este ca odata cu infiintarea acestui serviciu scade automat si taxa de salubrizare, la jumatate fata de cat era pana acum. Noua masina va face colectarea gunoiului de doua ori pe luna si nu de patru, ca pana acum. Cetatenii vor face o economie pe acest sector de 50%. Cu firma care facea transportul pana acum se ajungea la o cheltuiala lunara de 130 milioane de lei vechi pe luna. Acum se va ajunge doar la 50 milioane de lei vechi lunar”, a incheiat primarul Constantin Bolohan.

Un nou mandat pentru dezvoltarea completa a comunei

Constantin Bolohan cere votul cetatenilor pentru inca un mandat. Este sigur ca in viitorul apropiat, comuna va beneficia si de proiectele pe care le are in agenda sa de lucru. Intrebat de reporterii ziarului despre proiectele pe care le mai are in plan, edilul sef a preferat sa nu se laude, ci doar sa le puna in practica, asta fiind cel mai important lucru pentru el. „Nu vreau sa promit multe cum fac altii si sa ii mint pe cetateni. Nu am de ce. Pentru mine faptele vorbesc si nu altceva, iar cetatenii pot vedea ce s-a facut si pot avea incredere ca nu ma opresc aici. Ei sunt singurii care pot decide daca mai construim impreuna pentru noi si copiii nostri in comuna”, a mai spus candidatul PSD la functia de primar, Constantin Bolohan.



loading...

Adauga un comentariu