News Flash:

O mie de romani sufera de leucemie mieloida cronica

14 Octombrie 2009
1420 Vizualizari | 0 Comentarii
Aproximativ o mie de romani sufera de leucemie mieloida cronica, din care 700 sunt in tratament, iar inconsecventa alocarii fondurilor face ca, frecvent, bolnavii sa fie obligati sa opresca tratamentul, a spus, marti, presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), Cezar Irimia. Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a lansat ieri o dezbatere publica privind accesul la tratament pentru pacientii diagnosticati cu leucemie mieloida cronica (LMC). "Pentru cei care dezvolta rezistenta la terapia de linia I, asteptarea pentru tratamentul de linia a II-a inseamna diminuarea rezultatelor terapeutice si punerea vietii in pericol", a adaugat presedintele FABC. Potrivit specialistilor, in tarile europene, pacientul isi continua tratamentul pe baza recomandarilor medicului curant. "Spre exemplu, in Ungaria si Cehia, tari in care sunt adoptate ghiduri internationale recunoscute si in Romania, pacientul este tratat pe linia I atata timp cat raspunde la terapie. La recomandarea medicului specialist este trecut pe terapia de linia II, fara a fi plasat pe o lista de asteptare", a mai spus Irimie. Reprezentand aproximativ 14% din tipurile de leucemie intalnite la adulti, LMC apare pe fundalul unui proces complex de mutatii cromozomiale. Acest tip de leucemie evolueaza in trei faze succesive - cronica, accelerata si acuta (blastica). In prezent, pentru LMC, exista tratament de linia I, la care unii pacienti dezvolta, in timp, rezistenta sau intoleranta, caz in care medicul curant recomanda tratamentul de linia a II-a. Ambele linii de tratament sunt disponibile in Romania in regim compensat suta la suta. LMC este o boala severa, cu un prognostic rezervat. Cu toate acestea, terapiile de ultima generatie, disponibile si la noi in tara, in sistem compensat, au modificat cu mult rata de supravietuire globala. Teoretic, pacientul asigurat in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate are acces la tratamentul compensat. Problemele si implicit riscurile in ceea ce priveste viata pacientului, apar din cauza disfunctionalitatii sistemului. Astfel, pentru un pacient cu LMC, intrarea in schema de tratament nu inseamna neaparat siguranta pentru ca, dezvoltarea de rezistenta la terapia de linia I, il trece automat in asteptare. "Timpul nu iarta, iar pacientii cu leucemie traiesc, la propriu, cu gandul la ziua de maine. Pentru ca decidentii nostri traiesc intr-un glob de sticla, am vrut sa le comunic, in numele pacientilor pe care ii reprezint de ani de zile, ca acestia ajung sa moara pe listele de asteptare de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS). Am depus un memoriu pentru restabilirea normalitatii la nivel decizional. Este normal ca pacientului sa ii fie asigurat tratamentul optim astfel incat starea sa de sanatate sa nu se deterioreze. Astfel, cerem CNAS si Ministerului Sanatatii sa ia in considerare regandirea sistemului. Nu este dificil deloc, existand deja o patologie in care pacientul isi urmeaza, fara asteptare tratamentul pe linia II-a din momentul in care dezvolta rezistenta la terapia de linie I - poliartrita reumatoida", a adaugat Irimia. Tratamentul pentru LMC este extrem de dur pentru organismul pacientilor, necesitand un regim alimentar adecvat si un stil de viata disciplinat. Duritatii tratamentului i se alatura piedicile sistemului. Pentru a primi recomandarea terapautica adecvata starii sanatatii, pacientii trebuie sa efectueze teste de monitorizare periodice. Astfel, la intervale cuprinse intre trei si sase luni, pacientii trebuie sa efectueze testul citogenetic si pe cel molecular, fiecare costand aproximativ 100 Euro.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1298 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014989 (s)