News Flash:

Adolescentii folosesc telefoanele mobile pentru a trisa

20 Iunie 2009
666 Vizualizari | 0 Comentarii
Adolescentii folosesc telefoanele mobile pentru a trisa
Adolescentii americani se folosesc pe scara larga de telefoanele mobile si de internet pentru a trisa la examene sau la diversele teste la care sunt supusi, potrivit unui sondaj comandat de Common Sense Media, o organizatie ce militeaza pentru ameliorarea impactului tehnologiilor asupra familiei. Potrivit France Presse, peste 50% dintre adolescentii chestionati in cursul sondajului organizat de aceasta organizatie americana au recunoscut ca folosesc internetul pentru a trisa si peste 33% dintre ei isi folosesc telefonul mobil in acelasi scop.
Aproximativ 65% din totalul adolescentilor chestionati au declarat ca au vazut sau au auzit despre elevi care isi folosesc telefoanele mobile pentru a trisa in timpul examenelor. "Acest sondaj arata ca una dintre consecintele neasteptate ale acestor tehnologii noi este facilitarea inselatoriei", se afirma in concluziile prezentate de aceeasi organizatie americana.
Tehnicile de trisare constau in special in stocarea notitelor pe telefonul mobil, care sunt consultate in timpul testelor din scoala, dar si in schimbul de mesaje text in timpul acestor teste. Adolescentii americani isi folosesc telefoanele mobile si pentru a lansa cautari pe internet pentru a afla raspunsurile la intrebarile puse de profesori sau pentru a expedia fotografii cu intrebarile continute in aceste teste unor alti elevi care vor da si ei acelasi test mai tarziu, in cursul aceleiasi zile. Doar 36% dintre adolescentii chestionati considera ca plagiatul pe internet reprezinta o chestiune grava. Doar 50% dintre ei considera trisatul la examen ca fiind o fapta grava, un elev din patru considera ca stocarea unor informatii pe telefonul mobil si folosirea lor in timpul examenelor nu inseama sa trisezi. Acelasi sondaj noteaza faptul ca parintii acestor copii considera ca astfel de practici reprezinta o inselatorie, dar ei insista asupra faptul ca acesti elevi, copiii lor, nu sunt vinovati de faptele comise.
Studiul a relevat si faptul ca adolescentii americani trimit, in medie, 440 de mesaje text pe saptamana, din care 110 in timpul cursurilor. Acest sondaj a fost realizat online, in perioada 28 mai - 5 iunie, pe un esantion reprezentativ la nivel national, la care au participat 1.013 adolescenti cu varstele cuprinse intre 13 si 18 ani si 1.002 de parinti, iar marja lui de eroare este de 3%.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1725 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020444 (s)

loading...