News Flash:

Fetita de 9 ani, fumatoare si beata crita

30 Octombrie 2009
1346 Vizualizari | 0 Comentarii
Spitalul Sf Maria
• Caz incredibil intr-o localitate ieseana • O fetita de numai 9 ani a ajuns la spital beata crita dupa ce a consumat bauturi alcoolice alaturi de mama si bunica sa • Medicii au ramas uimiti cand au auzit ca dupa ce a consumat vin, fata a mai fumat cateva tigari si a baut o cafea

Obiceiurile proaste ale parintilor si bunicilor sunt luate drept exemplu de unii copii care ajung sa isi distruga sanatatea de la varste fragede. Acesta este si cazul unei copile de numai 9 ani dintr-o localitate ieseana care a ajuns la spital aproape in coma alcoolica. Fetita, din comuna ieseana Dumesti, nu a incurcat sticlele, ci a baut cu stiinta mamei si a bunicii. De parca faptul ca a baut vin cot la cot cu cele doua femei nu ar fi fost de ajuns, fata a fumat si cateva tigari si a baut si o cafea. Dupa ce au vazut ca fata prezinta o stare de somnolenta si ii este extrem de rau, rudele s-au alertat si au chemat ambulanta. Fata a fost insotita la spital de mama sa care era, de asemenea, intr-o stare avansata de ebrietate. Elena M., mama fetei, era atat de beata incat nici nu a fost in stare sa spuna medicilor cum o cheama pe ea sau pe fata. Astfel, medicii de la Spitalul de Copii Sf. Maria Iasi au fost nevoiti sa apeleze la ajutorul politiei pentru identificarea celor doua. Dupa ce i-au luat analizele, medicii spitalului iesean au constatat ca fata avea o alcoolemie de peste 1,5 la mie. Pentru un copil, aceasta valoare a alcoolului in sange este destul de mare si ii pune viata intr-un real pericol. Pentru a fi stabilizata, copila a avut nevoie de mai multe perfuzii si ore de monitorizare. Aceasta a ramas internata in spitalul iesean pentru supraveghere medicala. "O fata de 9 ani, dintr-o localitate rurala, a fost adusa de ambulanta cu intoxicatie cu alcool, avand o alcoolemie de 1,5. Prezenta stare de somnolenta si a primit tratament cu perfuzii de reechilibrare, fiind internata pentru supraveghere medicala", a precizat dr. Catalina Ionescu, purtator de cuvant al Spitalului pentru Copii Sf. Maria Iasi. Cazul copilei a fost adus si la cunostinta celor de la Protectia Copilului Iasi. Fata provine dintr-o familie dezorganizata, in care mama obisnuieste sa isi mai bata copiii. Aceasta mai are un frate de 4 ani si o sora de 14 ani. "Cazul este in analiza si exista posibilitatea instituirii unei masuri de protectie daca se constata ca in familie exista violenta repetata si neglijarea copiilor", a precizat Tiberiu Bantas, purtator de cuvant al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi. In prezent, familia este consiliata de asistentii sociali, iar daca nu respecta masurile impuse parintii risca sa ramana fara copii.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2663 (s) | 22 queries | Mysql time :0.154961 (s)

loading...