News Flash:

Sfarsitul este aproape!

15 Februarie 2007
4105 Vizualizari | 4 Comentarii
Dupa Univers'All, urmeaza Altex. Sau cel putin asa spun cei care au lucrat sau inca lucreaza acolo. Nu de alta, dar compania lucreaza in pierdere, ideile patronilor sunt foarte bine intiparite si nu depasesc marginea ochelarilor, iar angajatii, bineinteles, sunt negrii de pe plantatie de care eu auzisem, pe care i-am intalnit si pe care ii compatimesc.


Am intrat intamplator in posesia unuia dintre e-mailurile care circula in internul lui Altex, in care sunt exprimate doar o parte din problemele lor. Probleme care nu sunt unice, care sunt aproape peste tot si care, din pacate, sunt tratate la fel.
Voi, daca cititi o sa va recunoasteti in ele. Declaratiile de mai jos nu imi apartin si au un autor anonim.

Trist dar adevarat: "marea familie" a Altexului se destrama. Are toate motivele. Sau daca nu le are, ar trebui: salariile mizere, conditii execrabile de munca, amenitari cu concedieri in masa, nepasarea si neprofesionalismul sefilor, nivelul slab al cunostintelor celor ce ne "conduc", promisiuni deplasate la angajare; astea sunt cateva din motivele de la suprafata pentru care ar trebui sa deschidem bine ochii. Unde vrem sa ajungem? Regulile pe care le stabilesc mai marii Altexului nu fac altceva decat sa adanceasca prapastia dintre noi si ei. Sunt salarii mult mai mari in alte parti, unde nu trebuie sa muncesti cate 10 ore pe zi sa demonstrezi ca iti meriti cele 6 milioane; sau cate 2 zile pe week-end pe care nu ti le plateste nimeni. Practic isi bat joc de noi. De ce nu ne dam seama? Pana la sfarsitul anului, Altex trebuie sa ajunga la pragul de profitabilitate O (zero). Oricare dintre noi ar trebui sa stim ce inseamna asta: un picior deja in groapa. Oare Ostahie stie sau e mintit in permanenta ca si noi toti? Mi-ar placea sa stiu ca sunt sefi care nu dorm noaptea din cauza asta: au avut pe mana o firma pe care au facut-o praf intr-un timp foarte scurt. S-a intrebat cineva daca ei la Office dau testari pentru verificarea cunostintelor? Nu asa ar trebui? In afara de trimis mail-uri toata ziua, ce altceva mai fac "dragii" nostri sefi? Stiu ei sa rezolve o problema relativ simpla care poate aparea in magazin, sau arunca responsabilitatile de la unul la altul? O mare parte din ei sunt necalificati pentru slujbele pe care le au. Si mai sunt si analfabeti. E o chestie elementara de gramatica sa stii ca "sa-mi trimite-ti azi propunerile" nu se scrie asa. Sau sa il intrebam pe domnul Valentin Vasile ce a vrut sa spuna in acest e-mail:
"buna seara,
Astazi s-au virat salariile pentru colegi cu carduri.
Luni vor primi salarile cei care nu au carduri.
Fluturasi ii vor ajunge in intervalul sambata -marti.
Multumesc, "
Frate, cine te-a angajat analfabetule? Colegii se scrie cu doi de "i". Sau e o deprindere de messenger? Dar au pretentii. Ce sa mai spunem de colegele noastre de la hr care nu fac altceva decat sa se barfeasca intre ele si sa se imbrace frumos pentru d-l Urda, cel care face parte din acest juriu al nepasatorilor. Mai mult ca, daca e mai nervos pe unele dintre ele mai trece si mai taie din salariile angajatilor din magazine care sunt total vinovati pentru ca accepta asemenea tratament. Daca ai nevoie de o adeverinta pentru credit sau de sanatate ca sa iti plateasca concediul medical cu 0 % trebuie sa le trimiti mail inainte de a te imbolnavi pentru ca aceste documente vor sosi peste vreo 2 luni in magazin. Dar nu cumva sa nu respecti procedura si sa mergi peste ele la WTC, daca iti crapa obrazul, pentru ca ai sanse sa fii dat afara si eventual sa fii pontat si mai slab la salariu. D-ra Adina Olteanu nu stie sa se exprime elevat pentru o persoana care a plecat din banca sa vina la Altex (mare dilema), si e in stare sa te si plesneasca daca cumva o deranjezi. Are de urmarit relatiile dintre colegele ei si ceilalti manageri de top.
Ce sa mai vorbim de tratatiile angajatilor Media Galaxy, acest concern romano-catolic care suna si trambita la inceput asa promitator. Angajatii erau atat de respectati si bine platiti, ca acum sa fie amenintati si perchezitionati chiar si de politie la ei in casa din cauza erorilor sistemului si a incomptetentilor angajati in conducere si avansati nepotist. Schimbarea directorilor, mutarea piramidelor zilnic, stersul prafului, si stingerea luminilor "ca sa facem economie" sunt unele din principalele atribute ale trade managerului Mariana Hanganu. Deosebit de competenta si iscusita, aceasta diva a reusit sa distruga si sa striveasca un intreg sistem colegial, intreg elanul al celor mai multi dintre cei mai buni angajati, si asta numai pe motive superficiale : a concediat un casier vechi de 2 ani cu probleme de sanatate din cauza ca era nepotrivit ca baiat sa lucrezi la casa. Colegul nostru si-a dat demisia dupa 2 ani vechime din cauza ca nu putea sa stea in picioare foarte mult. Stersul prafului era mai important la orele 14-15 cand era ora de varf decat implicarea si lamurirea unui client ce dorea discount la o factura de 10 mii de euro. Probabil ca motorul actiunilor marete ale d-rei Mariana nu erau proprii, dar nu mai are rost sa mai dam si alte nume, pentru ca e in van. Domnule Tiganescu aveti vreun target pe e-mail-uri? Ati rezolvat vreodata vreo problema majora? Unde sunt solutiile pentru imbunatatirea vanzarii, cand puterea de cumparare a scazut? Vanzarea de cabluri si cresterea marginii sunt solutii viabile pentru cresterea profitului firmei? Nu cresterea procentului de profitabilitate este solutia; ar trebui sa stiti asta: aveti o calificare, nu? Studiile de piata sunt facute de cineva specializat sau cereti sefilor de magazin sa va raspunda la intrebarea: cat crezi ca vinzi luna asta? Target-urile imaginare si imposibile sunt ceea ce un judecator ar spune: condamnarea la moarte. Fiti realist! Sau se strange latul? De ce nu predati stafeta unei persoane care intr-adevar se pricepe? In ceea ce priveste inventarul totul este ok. Numaram produse vandute care ni se baga pe stoc dupa inventar, atlantisul genereaza stocuri singur, hotii ne zambesc pe sub mustati ca oricum nu avem voie sa ii pazim sau sa ii controlam si daca am avea, nu avem timp, productii regleaza acte cand vor si daca vor (daca nu sunt in concediu) chiar si dupa un an (adica 3 inventare), dar, cand vine vremea, imputarile sunt colosale si amenintarile se tin lant de la mojicii ieftine pe raion pana la telefoane personale si blocarea salariilor. Directorii de magazine sunt tinuti sub teroare ca sa genereze teroare, totul se executa sub stress, targeturile sunt imense, la fel ca si imputarile, salariile sunt din ce mai mici (la angajatii din magazine), invers proportional cu numarul orelor de munca si activitatea fizica depusa, toate aceste lucruri ducand la un singur lucru pe care toti il gandesc dar le e frica sa il pronunte : FALIMENT.. S-a plecat de la binecunoscuta deviza in toata Romania : "mult confort, putin efort" si s-a ajuns la : "MULT EFORT, PUTIN CONFORT". In aceasta luna decembrie am avut in toti anii trecuti linistea si siguranta salariilor mari care acopereau lunile slab dezvoltate financiar ianuarie si februarie. Ce ne vom face daca vom lua si luna asta salariile din lunile trecute? Vom inghiti iar in sec si ne vom teme sa vociferam dreptul muncii noastre in fata catorva angajati cu salarii triple care sa ne descurajeze. Fratilor, daca vom fi uniti si vom exprima ceea ce gandim si simtim chiar cu pretul locului de munca vom castiga atitudinea si respectul cuvenit, si ce vor face toti trade managerii astia daca pe 15 dec cand se vor vira banii vor pleca toti angajatii din magazin? II va aduce pe Dan Ostahie pe raion, cand ei nu stiu un cod, o caracteristica de baza? Nu cred...



Material preluat de pe http://www.piticu.ro/2007/02/12/tot-altex/ care face referire la o sitatie din Decembrie 2006


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

un fost angajat Profi Center - S.C. PS INTEX S.A.  | #7124
Situatia prezentata aici se intampla si banui ca se mai intampla la grupul de firme Profi Center . Cu un patron in Ungaria care era doar cu banul si cu unul tot de etnie maghiara dar din Tg. Mures , firma avea tot felul de directori la Tg. Mures si Timisoara , prieteni ai patronului din Tg. Mures , niste incompetenti si jumatate numai cu gandul cum sa se culce cu angajatele . De exemplu fratele d-lui senator Frunda , care a avut si niste reclamatii pentru tentative de viol asupra unor sefe de magazine de la Bucuresti si Constanta , dar patronul de la Tg. Mures , Fozokos , nu a facut nimic ca fratele senator al acestui nemernic , punea vorba si garanta imprumuturile firmei la BRD . Mai mult era si sef la controlul financiar , el sef , un fost sofer de furgoneta , care daca nu i se punea lacat la masina pierdea din marfa pe drum . Dar de exemplu la Iasi se culca cu una Angela si ii "freca" la dorintele ei pe toti ceilalti in frunte cu seful de magazin. Cum se inchega o echipa , cum trebuia distrusa de acest individ impreuna cu alti directorasi de doi bani de la Tg. Mures , ca de exemplu Gyorfi , Csiki etc. De ce ? Simplu ,principiul era ca fiecare sa-l parasca pe celalalt si cand se inchega echipa , nimeni nu mai para pe celalalt , cu exceptia lui Angela . Mie scarba de ea ca sa-i mai dau si numele de familie. Sa revin la acest fratior de senator , se culca si cu una de la Brasov , cu alta de la Bistrita . Nu-i nimic rau in asta , bravo lui ca putea sa profite de niste proaste , dar sa chinui pe altii din cauza mendrelor acestor asa zise colege nu este de acceptat . Despre targheturi ? Cum se vedea ca se faceau vanzari , ca sa nu-ti dea comisioanele negociate , bine si alea la negru ca si o parte din salarii ca sa evite impozitele , mareau targheturile in asa fel ca sa nu poti sa le mai faci si cu penalizarile care le mai luai pentru ca ai intarzaiat cu nu stiu ce e-mail 2 minute , care intarzaiere era tot din cauza sistemului lor informatic , erau cazuri cand luai numai avans ca lichidarea era toata in penalizari . Alta problema , se duceau sefii de magazine la sedinte la Tg. Mures si daca nu erai ungur , erai criticat indiferent ce ai fi facut , iar cand se dadeau tot felul de informatii se dadeau in maghiara si erau mirati pe urma ca nu ai inteles , ca doar s-a spus la sedinta . Pentru sambetele lucrate sau cum era sezonul de instalati mai -noiembrie,i in care munceai si 12 ore pe zi , nici urma de vreo renumeratie suplimentara , nici macar un multumesc . Sau promiteai clientului un produs si pe urma te trezeai ca " Bela " seful de logistica de la depozit a uitat sa spuna sa-ti puna marfa , platita deja de client si trebuia sa te duci la concurenta sa o iei , sa pui adaos de 2-3 % ca sa nu te faci de bafta iar pe urma luai penalizare ca aveai voie minim 5-6 % adaos , iar pt. ca Bela a copilarit cu patronul nu patea nimic iar cel care a facut acea vanzare lua penalizarea , bine cu exceptia lui Angelica Ionela , care avea ceva ce dadea si Karoli Frunda rezolva . Apropo , Angelica a fost data afara pentru delapidare , dar nu o avut ce sa-i faca ca avea statele de plata la negru si s-a lasat cu o despartire cu acordul partilor . Pe urma am inteles ca a lucrat prin Bucsinescu pe la o firma de incarcat cartuse de imprimanta si o " plecat " de acolo tot in aceleasi conditii . Cred ca pana la urma o sa munceasca la magazinul" taticului " din cartierul Alexandrul cel Bun , zona Neptun - Familial . Cred ca pana la urma o sa vina prin tara Fozokos pe raion impreuna cu directorasii lui care nu stiu nici un cod oricum si nu stiu ce povesti o sa-i mai spuna lui Andrasy din Ungaria , chestia cu deschisul unui magazin nou si de asta sunt pierderi , ca s-au investit bani in acest nou magazin nu cred ca o sa mai tina sau deja au inventat alta de atata timp. Asa ca angajati care mai sunteti pe acolo mai ganditi-va inainte de a accepta toate mizeriile acestor natarai . Doamne Ajuta !
laura  | #7125
Stiati,ca in Univers"All ,angajatii nu au avut cartile de munca ,completate si nu au avut copii dupa contractul de munca?Situatia este similara si in Gima !Ce au facut ani de zile inspectorii de la I.T.M.?Acum de ce nu verifica?Se munceste cate, 14-16 ore ptr.salarul minim pe economie!Oamenilor le este frica sa deschida gura, ptr. bucata amara de paine......Poate aude cineva......
nu pot da nume  | #7126
sunt unul din fostii angajati . la o demitere in masa am fost si eu citat . asta se intampla ieri 21.02.2007 . cate unul sau doi oameni de la credex (parte componenta a companiei altex) au plecat in urma unor teste , la care am luat toti peste nota 8 . am 4 ani vechime in aceasta firma , in care alceva nu am facut decat vanzare si rate pt altex . firma merge bine. . . restul nu !
A.V OARECARE  | #7127
IN SFARSIT S-A GASIT CINEVA SA SPUNA MACAR O DATA ADEVARUL DESPRE CE SE INTAMPLA IN FIRMA ASTA ,MACAR DE AM AVEA TOTI CURAJUL SA FACEM LA FEL!!!!!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2155 (s) | 24 queries | Mysql time :0.024058 (s)

loading...