News Flash:

Madalina Manole ar putea fi exhumata

18 August 2010
1946 Vizualizari | 0 Comentarii
Varianta unei posibile exhumari a Madalinei Manole nu este imposibila, scrie ziarul Ring. „Legistul din umbra”, importanta personalitate din domeniul medicinei legale, declara, sub protectia anonimatului, ca aceasta expertiza de tip „experiment judiciar” ar putea parea senzationala la prima vedere doar pentru ca e vorba despre o mare artista.

Acesta sustine ca exhumarea ar fi posibila daca sunt reclamatii si/sau neclaritati în ancheta, iar procurorul dispune acest lucru pentru lamurirea tuturor aspectelor ramase sub semnul întrebarii. „Oricand, procurorul poate cere exhumarea, nu este nicio restrictie, mai ales daca se considera ca nu s-a recoltat ceva. Totusi, va pot spune ca atentia în acest caz a fost foarte mare, chiar din momentul cand s-a ridicat cadavrul. Iar la autopsie au participat mai multi medici si procurori, inclusiv procurorul-sef Marius Iacob (seful criminalistilor pe tara – n.r.). A fost de fata si profesorul Dermengiu (seful INML – n.r.), si toti sefii de laborator. Practic, s-a recoltat tot ce se putea recolta: din toate umorile, din toate zonele de interes medico-legal”, a explicat „legistul din umbra” pentru Ring.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1851 (s) | 24 queries | Mysql time :0.023256 (s)

loading...