News Flash:

Managerul Barliba este nemultumit de activitatea unor medici

14 Noiembrie 2008
2724 Vizualizari | 13 Comentarii
ec Ioan Barliba
O parte din medicii care sunt integrati cu jumatate de norma la Spitalul Sf. Spiridon Iasi au intrat in vizorul conducerii unitatii spitalicesti. Asta dupa ce managerul spitalului a constatat ca acesti medici, care sunt si cadre didactice la Universitatea de Medicina si Farmacie Gr. T. Popa, nu au inteles ca la spital trebuie sa faca si activitate medicala.

Astfel, conducerea spitalului va face o analiza a activitatii fiecarui medic cu jumatate de norma pentru a vedea daca acestia isi indeplinesc sarcinile in cadrul spitalului. Chiar daca au si activitate didactica, pe langa aceasta medicii trebuie sa faca internari, externari, investigatii, consultatii si operatii pacientilor. Dupa cum sustine managerul Spitalului Sf. Spiridon, ec. Ioan Barliba, fiecare medic trebuie sa aiba activitate medicala, astfel incat sa isi merite salariul pe care il primeste de la spital. "Exista situatii in care o parte din medicii care sunt cadre didactice nu au o activitate medicala extraordinara la spital. Sunt medici care au integrare si nu au inteles ca activitatea la capul bolnavului inseamna internari, externari, operatii aducatoare de bani de la Casa de Asigurari de Sanatate. Ei trebuie sa inteleaga faptul ca activitatea didactica este alta fata de cea din spital si ca trebuie sa realizeze un act medical in spital pentru banii pe care ii iau pentru jumatate de norma. Ei pot sa faca si internari de zi, care sunt decontate de Casa de Asigurari de Sanatate", a declarat ec. Ioan Barliba, managerul Spitalului Sf. Spiridon Iasi.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (13)

roxii  | #47992
cam tarziu ati aflat dmn barliba uni se fac ca muncesc mai ales dr doctorii si unele asistente care pleaca inainte de 3 (15) mai faceti controale si pe la pranz pe la ora 13.30 -14 si vedeti cati mai sunt prezenti EX cl endocrine medicale s.a...
DAN.  | #47993
Nu de acum,sefa de la maxilo nu operaza de 15 ani si are o norma intreaga,CEDE??
Anonim  | #47994
mey roxii, nu stiu cum e la tine la taraba, dar in spital, in unele clinici programul de lucru a medicilor este pana la 3-4, in altele pana la 1-2 (ca unii mai fac munca voluntara si stau mai mult e alta chestie/ mai au de terminat anumite treburi). nu ca tu ai stii prea multe, dar vad ca iti dai cu parerea degeaba si dezinformezi. si apoi se mai strange cate unu ca tine care se da destept si informat despre cum "ar trebui" sa stea lucrurile, ca asa vede el in "ER", "Grey`s" si "House", si uite de aia pacientii/ populatia habar nu are cum decurg lucrurile sau ce drepturi au/ nu au cand intra intr-o unitate medicala.
CATALIN  | #47995
am auzit muulte de sefa de la maxilo-faciala,DAR voi ati auzit de doctorita BADALUTA,care tot nu face absolut nimic,si primeste 12de norma ,,,DECE???
sorin.  | #47996
trebuiesc luate 12 de norma vicol si badaluta si date celor care muncesc si nu primesc.
Anonim  | #47997
Dl. sau mai bine spus Tovarasul Barliba nu poate intelege activitatea medicala. Bolnavii nu sunt piulite sau suruburi pe care sa le poata numara. De altfel atitudinea fata de medici si mai ales fata de medicii din UMF a tov. IB este cunoscuta.

Totusi consider ca articolul dvs. ar trebui completat cu cateva date:
- medicii din UMF au activitate integrata (didactica + clinica) si sunt platiti cu jumatate de norma (700 RON);
- conform hotararii Biroului Senat al UMF Iasi, activitatea integrata este una calitativa (vezi http://www.umfiasi.ro/atdoc/Pozitia_UMF_Iasi_fata_de_art.20.pdf);
- nu exista nicaieri in Romania plata per / pacient in sistemul de stat;
- asa-zisa plata diferentiata in functie de performanta expune medicii tineri la abuzuri din partea sefilor si directorului si, mai ales, nu a fost promulgata;
- cred ca medicii cadre didactice UMF din spital sunt profund nemultumiti de activitatea tov. IB care nu a reusit sa creasca finantarea spitalului in timpul mandatului sau ! Mai mult decat atat, personalul administrativ a crescut sub conducerea sa luminata; astfel departamentul de statistica are peste 20 lucratori (clinicile din spital au in medie 10 medici);
- rezultatul politicii tov. IB fata de cadrele medicale este plecarea masiva a acestora in strainatate.

Consider titlul articolului si declaratiile tov. IB jignitoare pentru tot corpul medical. Va pot garanta ca niciun medic din Spital nu sta degeaba. Este adevarat ca activitatea de documentare medicala, de a citi un articol medical, nu poate fi inteleasa de tov. IB, care doreste sa ne vada cu surubelnita si cheia strunjind pacientii.

Imi pare rau ca nu pot semna comentariul, dar motivele sunt evidente.
MARIAN  | #47998
Nu este drept ce sa petrece la maxilo,,,DR>BADALUTA sa renunte la 12 de norma de buna voie sau daca nu vrea sa fie trimisa in justitia,,impreiuna cu VICOL...
Anonim  | #47999
Nu va este rusine !!!!! Pentru ce ati cenzurat comentariile ????
EMIL  | #48000
Afara cu badaluta de la maxilo faciala,,sa se duca si sa da cu gura acasa si nu la bolnavi.
catalina  | #48001
Doctorita badaluta de la maxilo faciala este o mare ne semtita,uitati-va la ea parca este un elefant,,cindva a fost sef de lucrar...si de buna ce este si pe invatamint a fost degradata la functie de asistent...poate la anul devine preparator a poi iese la pensie...
Barliba.  | #48002
se mai gaseste cite o badaluta cam in fiecare clinica,,,DAR ca VICOL nu se gasim nicaier,,este un caz unic,,un salar intreg de la spital 38miloane lei+60miloane lei de la facultate si fara nici o munca,,,cazul este in ,mina dom. rector,sa vedem ce masur trebuiesc luoate pina la sfirsitul anului...
Dr suparat  | #48003
Numai nesimtiti.. prima Vicol, care nu de mai satura. Vad in ochii lor numai spagi. Sper cand o sa crapati sa va iasa pe gat banii....
IRINA  | #48004
stiti citi bani aprimit VICOL luna asta de la spital???48miloane lei,,si de la u.m.f 67miloane lei ...si NU FACE NIMIC...ce ziceti domnilor hurmozache+movila+saad+vozganian+barliba+cnf.de carton mihai+....,BRAVO.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1677 (s) | 22 queries | Mysql time :0.035622 (s)