News Flash:

O femeie ce urma sa fie evacuata din caminul Moldifca SA a vrut sa se arunce de pe camin

17 Aprilie 2004
970 Vizualizari | 0 Comentarii
•Lucica Vieru a fost oprita chiar de seful de sectie de la SC Moldifca SA care a venit in camin pentru evacuarea familiilor •Un echipaj al Serviciului de Ambulanta a fost chemat la fata locului •Locatarii caminului de la SC Moldifca SA s-au urcat pe cladire pentru a protesta impotriva evacuarii fortate •Subprefectul Corneliu Rusu Banu a cerut locatarilor sa nu paraseasca camerele •Familiile care locuiesc in acest camin au protestat, ieri, in fata Primariei si Prefecturii •"Nu ne ramane decat sa ne dam foc sau sa ne omoram", au afirmat oamenii Ieri, zeci de persoane care locuiesc in caminul societatii comerciale Moldifca SA au protestat in fata Primariei si Prefecturii judetului Iasi impotriva deciziei luate de conducerea societatii mentionate, si anume aceea de a fi evacuati din camere. Caminul a fost scos la vanzare, iar locatarilor nu li s-a permis sa achite costul unei camere, 173 milioane de lei, in rate, dat fiind nu au posibilitati financiare pentru a plati integral aceasta suma. Conducerea SC Moldifca SA nu a acceptat acest lucru, drept pentru care s-a trecut la evacuarea fortata. Subprefectul Corneliu Rusu Banu le-a spus oamenilor sa nu paraseasca locuintele. "In urma cu mai multa vreme am constituit o comisie de juristi, care sa discute cu conducerea societatii pentru a negocia, pentru a-i lasa sa locuiasca acolo sau sa gaseasca o solutie. Societatea le-a intors spatele. I-am rugat din nou sa negocieze si sa plateasca in rate locuintele. Cunosc foarte bine problema, deoarece am fost director la intreprinderea respectiva. Am sa iau legatura cu Politia sa nu-i scoata cu forta. Ideea mea este ca trebuie sa negocieze in continuare", a declarat subprefectul Corneliu Rusu Banu. Daca situatia nu se va rezolva, familiile din camin, impreuna cu copiii, vor intra in greva foamei pe termen nelimitat. Majoritatea acestora locuiesc in camin de 15-20 de ani. O femeie a vrut sa se sinucida Ieri, in jurul pranzului, directorul adjunct de la SC Moldifca SA, impreuna cu un sef de sectie, au inceput sa evacueze oamenii din camere. In acel moment, oamenii s-au urcat pe camin, iar Lucica Vieru, mama a doi copii minori, a fost la un pas de a se arunca de pe cladire. Aceasta a fost impiedicata sa fac acest gest chiar de seful de sectie de la firma mentionata. Femeia a facut o criza si la fata locului a fost chemat un echipaj al Serviciului de Ambulanta, care i-a acordat primul ajutor. Sotul Lucicai Vieru sufera de insuficienta aortica si doar o interventie chirurgicala la Spitalul Fundeni ii poate salva viata. Femeia a vandut o locuinta la tara cu suma de 80 de milioane de lei, in speranta ca acesti bani vor fi folositi pentru operatia sotului. "De cand suntem amenintati cu evacuarea, familia mea traieste sub teroare. M-am saturat sa-mi calmez sotul cu distonocalm. Am vrut sa ma arunc de pe camin pentru ca nu am unde pleca de aici. Am vandut casa la tara, dupa ce am discutat cu seful de sectie de la Moldifca, Stelian Tiron, si mi-a spus ca pot sa cumpar camera. La inceputul anului, cand am vorbit cu directorul de la Moldifca, mi-a spus ca fara 170 de milioane de lei nici nu sta la discutie. De-a lungul anilor am depus patru dosare la Primarie pentru locuinta si nu am primit nimic. Sotul meu necesita operatie la Fundeni, pentru ca are mari probleme cu inima. Banii de pe casa inca nu i-am luat, pentru ca trebuie sa se dezbata mostenirea. Nu mai putem trai in teroare. Copiii se trezesc noaptea din somn si ma intreaba daca ne evacueaza. Noi am vrut sa cumparam civilizat, fara scandal, dar nu se poate altfel. Domnul subprefect ne-a spus sa nu plecam din camin si asa vom face", a declarat Lucica Vieru. Sesizari la Politie Conducerea SC Moldifca SA a depus plangere la Sectia 4 Politie impotriva a doua familii din camin, pe motiv ca au tulburat linistea si ordinea publica. "M-am trezit cu citatie si suntem amenintati cu amenda de pana la 20 milioane de lei daca nu ne prezentam la Politie. De ce am fost reclamati la Politie, cand la noi in camin nu a fost niciodata scandal? Noi suntem aici ca o familie. Citatiile au fost oprite de domnul subprefect Banu. Nu ne ramane decat sa ne dam foc si sa ne omoram. Pana si cainii strazii au un adapost. Pentru caini se gasesc fonduri, dar pentru noi nu se poate face nimic. Suntem disperati", a declarat Elena Mazilu. Comisarul sef Stefan Alexa, comandantul Inspectoratului Politiei Judetului (IPJ) Iasi, a discutat, ieri, cu oamenii si a solicitat politistilor de la Sectia 4 sa rezolve situatia. "M-am autosesizat despre faptul ca politistii de la Sectia 4 au dat doua citatii la caminul Moldifca, dar pe o alta cauza, nu cea cu evacuarea. Urmeaza sa se faca cercetari pentru solutionarea situatiei", a declarat comandantul Stefan Alexa. Magda OLTEANU Directia de Asistenta Sociala nu poate rezolva problema Referitor la problema oamenilor fara locuinta, Directia de Asistenta Sociala (DAS) nu poate face nimic. "La ora actuala, DAS nu are spatii libere. Conform strategiei nationale pentru anul 2004, ar trebui inchise centrele sociale de la Budai si Pascani, dar aceste spatii nu pot fi destinate unor familii din Iasi. Acestea vor fi transformate in ateliere de lucru pentru persoanele cu handicap. Suntem in cautare de spatii pentru dezvoltarea unor proiecte din domeniul social. Pana acum, DAS nu si-a propus sa construiasca locuinte sociale. Este sarcina Consiliului Local", a declarat ieri Ion Florin. Copiii din centrele sociale care au fost dati in plasament familial au eliberat mai multe locuri. Insa, pana la a fi dati in plasament, centrele sociale erau aglomerate, iar faptul ca respectivii copii au parasit centrele nu a dus si la eliberarea spatiilor. (T.L.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1422 (s) | 24 queries | Mysql time :0.026750 (s)